Tabu
LIFE & LOVESlider

Cum sa nu-ti lasi relatia distrusa de distanta

Relatia la distanta este mult mai complicata decat poate parea la prima vedere. Dorul, infidelitatea, lipsa de incredere, pot fi ingredientele perfecte pentru distrugerea unei relatii frumoase.

Stabiliti niste reguli. Clare.

In orice relatie se stabilesc niste reguli, doar ca in relatiile la distanta ele pot parea cam vagi. „Era sa ma despart de prietenul meu care plecase din tara cu o bursa pentru ca mi-a trimis poze cu el la o petrecere. Am crezut ca innebunesc de nervi si m-am simtit tradata pentru ca merge la petreceri fara mine. Dupa un an de zile am realizat ca era absurd si ca ne-am certat degeaba”, imi spune o prietena pe care, de altfel, o admir pentru talentul ei de a fi diplomata. Din fericire, intr-un final s-a impacat cu prietenul ei petrecaret. Dar nu ar fi fost mai simplu sa stabileasca niste lucruri de la inceput? „Tu nu mergi la petreceri, eu nu ma uit fara tine la Kill Bill 2, ne sunam in fiecare sambata si nu-mi iei cadouri ca anul trecut, fara sa ma intrebi ce-mi doresc de fapt.” Of, complicata e comunicarea! Si, pentru ca a venit vorba de comunicare, ar fi bine sa…

Cum-sa-nu-ti-lasi-relatia-distrusa-de-distanta4Comunicati in fiecare zi. Chiar daca nu aveti ceva de zis in fiecare zi.

Nu distanta ne distruge iubirea, nu su­tele sau miile de kilometri ne fac sa ne trimitem e-mail-uri de despartire, ci lipsa de comunicare. Experientele de zi cu zi ne schimba si, cand ajungem sa fim pusi fata in fata, sunt atatea lucruri pe care ar trebui sa ni le spunem pentru a reusi sa fim ca la inceput incat suntem tentati sa ne intoar­cem spatele si sa ne refugiem in bratele cui­va care ne intelege mai usor si mai repe­de. Asa ca ar trebui sa nu lasam sa treaca nicio zi fara sa ne petrecem impreuna niste timp pe messenger sau la telefon. Ar trebui sa ne facem timp macar de un sms in care sa-i spunem celuilalt ca ploaia torentiala ne-a obligat sa achizitionam cizme de cauciuc cu buline. Sa-i spunem ce am visat si ce am vazut la televizor, doar sa-i spunem ceva.

Faceti lucruri in comun, in ciuda distantei

Sa vedeti acelasi film intr-o seara, sa mergeti la piscina in fiecare sambata, sa gatiti paste cu fructe de mare, sa cititi aceeasi carte: activitati normale pentru un cuplu pentru care blestemata distanta nu este o problema. Dar, daca tot am hotarat sa o punem la punct, putem incerca sa facem aceleasi lucruri in ciuda kilometrilor. E bine si util sa aveti experiente asemanatoare pentru ca puteti discuta indelung despre cum v-au iesit pastele cu fructe de mare si daca se pune sau nu se pune marar in mancarurile cu creveti. Cand va veti intalni, nu veti mai avea impresia ca ati trait in universuri paralele care nu au nimic in comun.

Cum-sa-nu-ti-lasi-relatia-distrusa-de-distanta1Nu faceti supozitii si nu-i dati nici celuilalt ocazia

Mda, stiu ca e greu sa nu ai ganduri negre, sa nu te gandesti cu o strangere de inima la ce face celalalt cand nu raspunde la sms-uri, la weekend-ul lui pe­trecut la Marea Nordului cu noii lui colegi… Imaginatia noastra o ia foarte usor razna, de cele mai multe ori in directii intunecate. „Nu-mi raspunde la telefon pentru ca ma insala”, „e invi­­­zibil pe messenger pentru ca nu ma mai iubeste”, „a vorbit rece cu mine, sigur are de gand sa ne des­partim“. Dar supozitiile sunt o cale sigura spre pierzanie, spre crize inutile si spre o despartire definitiva si aproape gratuita. Si nu uitati nici ca celalalt este predispus la acelasi fel de crize, asa ca putem sa-i spunem frumos ca nu vom vorbi la telefon cateva ore pentru simplul motiv ca avem o programare la dentist si ne asteapta o anestezie, abtinandu-ne sa-i spunem, prea tarziu „nu mai tipa asa la mine ca am facut o anestezie si nu pot sa vorbesc, tampitule”.

Spuneti ce simtiti

Doar spunand lucruri dragute si sincere vom mentine o caldura intre noi care sa invinga distanta. Nu cautati motive pentru a-i spune celuilalt ca va e dor de mutra lui adormita sau ca ati vrea sa fiti impreuna in pijama si sa va uitati pe pereti. Exprimati-va emotiile si o sa simtiti ca faceti parte dintr-un cuplu la fel de normal precum cel al vecinilor de vizavi care ies de mana pana la chiosc sa-si ia apa si guma de mestecat. Nu spuneti niciodata „ce sens are sa-i spun ca mi-e dor de el, oricum e departe”. Orice gest dragut are sens.

Cum-sa-nu-ti-lasi-relatia-distrusa-de-distanta3Controlati-va imaginatia pentru ca altfel riscati sa fiti dezamagiti cand va reintalniti.

Visati zile intregi la momentul in care picati unul in bratele celuilalt si vi se estompeaza amintirile despre ce nu va place la celalalt, despre pantofii lui mai putin frumosi sau despre felul neplacut in care va intreaba daca nu vi se pare ca a platit prea mult pentru biletul de avion. Mai bine ramanem cu picioarele pe pamant si nu uitam ca oamenii au defecte, zile in care le sta parul prost sau in care sunt prost dispusi pentru ca le-a iesit un cos. Distanta ne poate face sa-l idealizam pe celalalt fara sa aiba nicio vina.

Plusuri

+ Scade simtitor numarul certurilor casnice. Intre doua avioane, cui ii mai arde de spalat vase?

+ Cand avem chef de un moment de singuratate, nu vine nimeni sa ne traga de mana si sa zica „pisi, hai sa ne uitam la Star Trek a opta oara”.

+ Momentele petrecute impreuna sunt intense si pasionale ca in filmele frantuzesti si rutina este ceva ce li se intampla numai altora.

Cum-sa-nu-ti-lasi-relatia-distrusa-de-distanta2Minusuri

Cand vrem sa ne spunem „esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata” nu merge internetul.

Nu avem cu cine sa ne certam cand avem zile proaste si niciun motiv.

Nu are cine sa ne ia in brate dupa ce ne-am certat fara niciun motiv.

Nu suntem libere sa avem aventuri si sa flirtam cum fac prietenele noastre celibatare, dar nici nu are cine sa ne ia cu masina dupa ce ne cheltuim 10% din salariu la supermarket, ca pe prietenele noastre cu relatii stabile.

Suprarealismul unei relatii la distanta

Eu si iubitul meu avem o relatie la distanta de cativa ani. Merge bine. La inceput aveam probleme cu menajul, eu nu suportam sa-si arunce sosetele pe messenger, iar lui nu-i placea ca nu spalam vasele pe skype. A fost destul de greu sa ne obisnuim unul cu celalalt, mai ales ca intotdeauna intarzia cu e-mail-urile si stateam cate jumatate de ora in frig sa le astept. Dar, incet-incet, am reusit sa ne toleram unul pe celalalt. El si-a instalat spy messenger ca sa stiu ca stie ca sunt on-line chiar daca stau invizibila si n-am chef sa vorbesc cu el. De vazut ne vedem cam o data la o luna sau doua.

Avantajul este ca daca ma tund si imi sta prost, pana ma vad cu el, parul imi creste la loc. Alt avantaj este ca, intalnindu-ne rar, nu vorbim despre nimicurile din fiecare zi, ci despre cele din fiecare saptamana. Dimensiunea e-mail-urilor pe care le trimitem scade uneori sub limita permisa de lege. La inceput ne scriam pagini intregi.

Acum, cate o linie. Dar castigam timp pentru noi. Fiecare la el acasa. Cu sms-urile este si mai bine. In primii trei ani ne-am spus tot, asa ca in ultimii doi ani am castigat cam 20 de ore pe care inainte le pierdeam scriind sms-uri. Asadar, pentru orice femeie cocheta care-si doreste timp pentru ea, recomand o relatie la distanta.

Oana, 28 de ani

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Esca, Ștefan Bănică, Delia și Smiley, vizați de o molimă care atacă generație după generație. Dan Negru, mesaj manifest

Andreea Damian

Lituania la Bienala de la Veneția – artă despre nepăsarea omului în fața sfârșitului lumii

Dora Constantinovici

La ce ne așteptăm la Globurile de Aur: De la Jennifer Aniston și Ricky Gervais la Jennifer Lopez

realitatea

Câinii detectează cancerul cu o acuratețe aproape perfectă

Andreea Damian

Celebrități care par să fi descoperit secretul tinereții

Andreea Damian

Andreea Esca a spus-o clar! De ce nu vrea ca fiica sa, Alexia Eram, să se căsătorească cu Mario Fresh

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu