Mă pregăteam de întâlnirea cu Dna Mihaela Leventer, medic dermatolog, al cărei nume cred că este cunoscut de toată lumea, fără excepție. Scepticismul mă caracterizează, sunt un fel de Toma necredinciosul, până nu văd, nu cred, prin urmare, am plecat la drum cu o mie de întrebări, care mai de care mai încuietoare. Sau așa aveam tupeul să-mi închipui.
Am intrat în clinică cu gândul că voi găsi ambientul cu care m-am obișnuit în saloanele de frumusețe, dar încă de la ușă mi s-a pus un nod în gât și parcă am primit un pumn în stomac. Este o clinică, nu este un salon în care te relaxezi și asculți albumele Budha Bar. Aici lucrurile sunt cât se poate de serioase, la fel ca și discursul Dr. Leventer. Mi-a povestit despre aceste aparate care fac minuni, spun eu.
Dumneaei a fost mai rezervată, vrea să aibă propriile rezultate, nu se bazează pe prezentările colegilor din străinătate, iar acum se află abia la început, nu poate să spună cu mâna pe inimă că aparatele au rezultate uimitoare. Este ca și mine, sceptică, lucru ce mă ajută să relaționez. Åži faptul că are pisici multe și frumoase și pe care le iubește ca pe niște copii.
Am aflat că la Dermastyle poți rezolva orice problemă legată de piele. Åži ce este foarte nou și exclusiv în România este programul care poartă un nume foarte sugestiv, „Tightening“. Clinica deține trei aparate medicale de terapie cutanată în premieră în România, Fraxel, Accent și Duolit. Ce face fiecare?
Fraxel
Tratamentul cu laserul Fraxel este bazat pe lumina fracționată, aplicată la nivelul pielii și constă în producerea unor microzone de încălzire extrem de fine în interiorul părții profunde a pielii, care generează contracția țesuturilor din jur și o reacție de autovindecare a pielii. Prin modificarea în profunzime a dermului, țesutul deteriorat este reparat prin generarea de celule noi, iar structura pielii este vizibil îmbunătățită.
Se recomandă în tratarea cicatricelor de orice tip, inclusiv a vergeturilor. Pentru obținerea de rezultate utilizând această intervenție sunt necesare 4 ședințe de tratament, la interval de o lună și jumătate. Tratamentul este unul noninvaziv, nu arde pielea și nu necesită îngrijire specială, în maxim o oră de la intervenție, pacientul își poate relua activitățile zilnice, fără restricții. În Statele Unite, acest tratament substituie cu succes și liftingul facial, observându-se în ultimul timp o scădere a cererilor pentru această intervenție.
Alma Accent
Folosește radiofrecvența și substituie cu succes lipoaspirația. În urma observării reacțiilor țesutului cutanat viu, la încălzire și refrigerare controlate, s-a demonstrat că fibrele elastice ale pielii pot fi remodelate cu ajutorul undelor de radiofrecvență. Reacția suprafeței cutanate tratate prin această metodă este de strângere, similară unui corset.
Este un aparat de radiofrecvență cu două sisteme de lucru, unipolar și bipolar care, în funcție de capul de lucru folosit, încălzește mai profund sau mai superficial dermul și țesutul subcutanat adipos. Mai precis, unda de radiofrecvență emisă unipolar pătrunde la 20 mm adâncime sub piele, produce contracția fibrelor de colagen și stimulează formarea de fibre noi elastice.
Totodată, unda de frecvență emisă bipolar pătrunde superficial, la numai 2-6mm, ducând la reducerea ridării cutanate și îmbunătățirea texturii cutanate. Tratamentul cu acest aparat e recomandat persoanelor care au pielea lăsată în urma unei cure de slăbire sau datorită îmbătrânirii, femeilor care au născut recent, persoanelor a căror piele are aspect de coajă de portocală sau pentru refacerea conturului cutanat după diverse operații sau lipoaspirație.
Cura terapeutică minimă constă în 6 ședințe de tratament efectuate la fiecare 10 zile, iar pentru menținerea rezultatelor, tratamentul se poate repeta o dată pe an. Spre deosebire de lipoaspirație, nu implică efecte secundare, precum persistența vânătăilor, aspectul de piele vălurită sau lipsa sensibilității cutanate, timp îndelungat după operație. Mai mult, intervențiile cu Alma Accent nu necesită anestezie sau perioadă recuperatorie și nu răpesc mult din timpul pacienților, putând fi efectuate chiar și într-o pauză de masă.
Tot ce am scris aici este a zecea parte din ce mi-a povestit Dr. Leventer. Multe din întrebările mele au rămas undeva pe o hârtie, iar eu am stat preț de două ore cu gura căscată și nu am mai avut puterea să combat. Cine deține informația I și știe să o folosească va conduce această lume. Cred că eu voi rămâne la statutul de observator.