Noi și prietenele noastre

Fiecare dintre noi are sau a avut o prietenă supraperfec­tă. Prietena supraperfec­tă este invocată atunci când ne trezim în cine știe ce încurcă­tu­ră și ne vine în minte următoarea întrebare: „oare ce ar face Alexandra dacă ar fi ca mine la nouă seara la opt kilometri de Bu­cu­rești și și-ar da seama că și-a uitat cheile de la mașină în mașina fostului ei iubit cu care s-a întâlnit să se împace, dar în final el s-a supărat și a plecat fără să mai desfacă sticla de șampanie pe care o luase în caz că ea ac­cepta să emigreze cu el?”.

Inutilă întrebare, pentru că prietena supraperfectă nu ar fi ajuns niciodată într-o asemenea situație stupidă și nu s-ar fi îndrăgostit niciodată de un fan al serialului „Xena“ care să-și dorea­scă să emigreze în Noua-Zeelandă. Prie­te­na supraperfectă are un iubit su­pra­per­fect care lăcrimează la documentarele în ca­re un pui de pinguin se rătăcește printre ză­­pezi, care știe să pună roata de rezervă și care îi cumpără de ziua ei pantofi fără să în­cur­ce 36 cu 39.

Pentru ea simțim o admirație amestecată cu puțină invidie și niciodată nu putem să vorbim liber despre ce ne dă prin cap. Prie­tena supraperfectă nu poves­teș­te decât de probleme rezolvate sau de planuri de viitor care nu au nicio șansă să eșue­ze. Cum să o plic­tisim noi cu dilemele noas­tre mediocre, cu îngrijorările banale, cu dramele ridicole? Cu ea vorbim fie lucruri personale și fericite, fie ne mirăm cu voce tare că Amy Winehouse nu reușește să renunțe la alcool.

O variantă mai prietenoasă a prietenei supraperfecte este prietena-model. Ea nu este atât de perfectă încât să ne pro­voace atacuri de panică. Ea face greșeli, ca noi, dar are ceva în plus: poate puțin curaj, mai multă răbdare, poate un talent nativ ex­traordinar pentru a combina culorile sau pentru a se descurca în trafic.

Uneori nu se știe exact, cert este că prietena-model ne inspiră să stăm la șuete lungi, lungi de tot. Prezența ei ne entuziasmează și ne pro­voacă să dezbatem teme pozitive, să avem dis­cuții despre viitor fără să ne prost-dispunem. Åži încă ceva: discuțiile cu prietena-model sunt foarte amuzante. N-am vă­zut niciodată vreo prietenă-model lip­sită de simțul umorului. Problemele discutate cu ea par re­zolvabile și nici măcar bărbații pe care nu ne mai săturăm să îi bodogănim pentru lipsa lor legendară de înțelegere nu mai par chiar așa de insensibili când îi descrie ea.

În schimb, cu prietena-victimă lu­cru­rile stau pe dos. Ceea ce i se întâmplă ei este de trei ori mai rău decât ce li s-a întâmplat primilor misionari plecați în junglă și nu știm niciodată când are o proble­mă ade­vărată sau când are o zi proas­tă. Cu prietena-victimă tre­buie să ne purtăm cu mănuși de mătase: trebuie să-i arătăm că toată lumea are momente faste și nefaste și că ea nu de­cide de capul ei că este nefericită.

Cu prie­te­na-victimă vorbim orice, chiar orice, dar nu oricând. Sunt situații în care nu îi răs­pun­dem la telefon pentru că nu numai ea are zile proaste. Un lucru bun este că dacă îi po­ves­tim vreo nenorocire, ea sigur a trăit una mai mare decât a noastră. Åži asta până la urmă ne face să ne simțim bine. Åži pe noi, și pe ea.

Cu prietena relaxată vă recomand să mergeți în vacanță. Nu se panichează la ori­ce claxon, știe să citească o hartă, cum­pără bere pentru toată lumea, nu se teme de stră­i­ni și nu e deloc supărăcioasă. Cu prietena relaxată ne place să vorbim orice, atingem fără angoasă subiecte dureroase cum ar fi divorțul recent prin care am trecut sau boala incurabilă de care suferă cineva din familie.

Pentru că prietena relaxată este echilibrată și mereu reușește să vadă lu­cru­rile dintr-un punct de vedere neașteptat de li­niș­­titor, nu ținem niciun secret pentru noi. Åži nici ea nu ține. Discuțiile cu prietena relaxată sunt un lung șir de con­fidențe și de schimb de intimități, dar fără să avem ni­ciodată sentimentul că trecem peste o li­nie invizibilă, dar importantă.

Åžtim bine că mai există și prietena-iubit, cea care ne însoțește la o premieră de film atunci când avem două invitații, care se mută la noi de îndată ce din patul dublu a dispărut elementul masculin pe motiv de scan­dal imens, care ne sună cu nonșalanță la orice oră din zi și din noapte și ne face ca­dou­ri exorbitante. Uneori este puțin posesi­vă și ne trântește telefonul în nas dacă aude că ne vom petrece weekend-ul cu un coleg de birou.

Dar împăcarea vine negreșit și este sărbătorită în oraș. Prietena-iubit ne do­rește tot timpul binele. Bineînțeles, în afara momentelor când ne dorește să cădem și să ne rupem tocul de la pantofii proaspăt cum­părați pentru o cină romantică. Nu cu ea. Cu prietena-iubit vorbim mult, până la patru dimineață, despre orice. Suntem dis­puse să ne ascultăm una celeilalte toate dra­me­le, trăi­rile și să încercăm să găsim soluții împreună pentru a ne vedea dorințele împlinite.

Ar mai exista multe feluri de prietene. Ab­senta, ocazionala, invizibila, e­ner­­­vanta, confesoarea. Dar regina lor va rămâne întotdeauna cea mai bună prie­tenă. Ea are la un loc toate calitățile și toate defectele celorlalte. Ei îi cumpărăm de la re­duceri o eșarfă identică celei pe care am luat-o pentru noi și nu simțim nicio strângere de inimă, cu ea avem un limbaj codat pe care nu-l mai înțelege aproape nimeni, cu ea izbucnim în râs atunci când ne amintim un fapt petrecut acum câțiva ani sau izbucnim în plâns fără să trebuiască să-i dăm vreo ex­plicație.

Cu prietena cea mai bună  vor­bim absolut tot. Ea știe că vrem să-l pă­ră­sim pe cel de lângă noi înaintea lui, știe că suntem prost-dispuse pentru că tocmai am în­ceput o nouă dietă. În situații ideale cea mai bună prietenă nu este una singură, ci de la trei în sus. Orele de conversație sunt nesfârșite și chiar și noi ne mirăm cum putem discuta timp de trei ore despre un subiect atât de plictisitor cum sunt vergeturile și totuși să ne distrăm atât de bine. Poate e un miracol la mijloc, poate e vorba doar de prietenie.

 

Dar există o explicație! Åžtiințifică…

Într-o carte publicată în S.U.A. acum câțiva ani, „The Female Mind”, semnată de Dr. Luan Bri­zen­dine, se spune că femeile vorbesc de aproap­e trei ori mai mult decât bărbații. O femeie rostește în medie 20.000 de cuvinte într-o zi, în timp ce un bărbat nu spune mai mult de 7.000 de cuvinte, în medie.

Dar de vină nu este numai nevoia de a dezbate cu ce să ne îmbrăcăm la prima cină acasă la părinții lui, ci și faptul că femeile procesează mai ușor emoția și că au mai bine puse la punct acele părți din creier care sunt responsabile de comunicare. Bărbații nu numai că nu stau prea bine la acest capitol, dar se pare că testosteronul reduce dimensiunea ariei din creier care este responsabilă de auz, permi­țându-le să fie „surzi“ uneori. Mai ales când cineva are argumente mai bune decât ale lor…

Subiectele preferate sunt…

Femeilor le place să vorbească despre…

— Bărbați. Sunt nenumărate lucruri de spus despre cum se poartă, despre ce e în mintea lor, despre cum pot fi schimbați, despre ce necazuri au mai provocat.

— Sentimente și stări. Adesea, femeile povestesc ceva spunând cum s-au simțit și cât de emoționate au fost. Bărbații vorbesc rareori despre ce simt, preferând să discute despre „subiecte“, fie ele din politică, sport, muzică sau informatică.

— Familie și serviciu. Două subiecte foarte importante pentru femei. De altfel, firesc, având în vedere că sunt două sectoare de viață care ocupă cam 18 ore dintr-o zi.

— Frumusețe și sănătate: haine, cosmetică, sport. Aici sacul de subiecte nu are fund și vă garantez că două femei pot vorbi despre creme chiar și șase ore fără să ajungă la nicio concluzie.

— Bărbați. În cazul în care pe parcurs își mai amintește cineva că ar fi ceva de adăugat la acest capitol.

— Ce li se întâmplă altor femei. Experiențele cunoscuților (fie ei Cecilia ex-Sarkoszy sau Britney Spears) sunt interesante și merită dezbătute. Se poate numi că bârfim, dar nu despre asta e vorba acum.