Tabu
LIFESTYLE

Retete de weekend cu MOZZARELLA

Sa tot mananci – neconventional – mozzarella ! Cu aceasta branza specific italiana se pot crea veritabile delicii gastronomice. Dupa ce am improvizat mingiute de mic-dejun, revin cu alte retete cu mozarella… sper ca la fel de apetisante! E adevarat o salata caprese e minunata si imposibil de conceput in absenta mozzarellei (sa ne reamintim: feliute de branza, rosii taiate, busuioc proaspat, cateva picaturi de ulei de masline), insa eu m-am gandit si la alte salate. De pilda, la o delicioasa salata cu mozza, smochine si prosciutto! Cum va suna? Delicios, absolut delicios! Smochinele, bine coapte, le crestez in cruce si le infasor in sunca, adaug mozzarella si omniprezentul busuioc proaspat, apoi stropesc totul cu un dressing senzational din ulei de masline extravirgin, zeama de lamaie proaspat stoarsa, o lingurita de miere de albine, sare de mare, piper verde macinat. Cateva feliute de paine neagra, paine cu seminte sau bagheta prajita pot insoti gustarea, dar nu e obligatoriu. Nu intamplator, Jamie Oliver numea aceasta salata una dintre cele mai …sexy din lume! Este foarte usor de facut, iar intrepatrunderea gusturilor o face teribil de dezirabila, nu? Italia ramane o sursa de inspiratie minunata, intotdeauna. Ca, de altfel, toata mancarea mediteraneeana!

Sambata dimineata, cand nu trebuie sa merg la birou, imi permit si luxul unei baghete cu usturoi si mozzarella. Simplu de facut, memorabila ca gust! Nu e o mare filosofie sa o prepari, secretul e in dozajul usturoiului – prea putin nu justifica investitia olfactiva si de gust, dar prea mulot risca sa transforme gustarea in ceva exagerat de hot. La o bagheta de dimensiuni medii, eu pun 3-4 catei de usturoi, pe care il curat si il zdrobesc foarte usor, apoi il emulsionez cu ulei de masline si un praf de sare. Acest semi-mujdei il distribui uniform cu o pensula de bucatarie pe ambele  jumatati de bagheta (pe care am taiat-o pe lungime in prealabil), dupa care potopesc painea cu feliute de mozzarela. Bag la cuptorul preincalzit si tin cateva minute, pana cand branza se topeste onctuos si produce o pelicula compacta la suprafata jumatatilor de bagheta, rumenindu-se usor.

In fine, dupa o salata si o bagheta dominate de mozzarella, sa trecem si la un fel principal. Sunt un fan al carnii de porc si nu ma dezic de ea indiferent ce spun dieteticienii. Asa ca va propun niste medalioane de porc cu ciuperci si mozzarella. Nu-s greu de facut, deloc! Trebuie sa ai carne buna si branza italianaa de calitate – mozzarella Granarolo. Bucatile de carne, nu mai groase de un deget, le prajesc pe fiecare parte in tigaia cu uleiul deja incins. Le las, apoi, sa se odihneasca un pic alaturi. In aceeasi tigaie, adaug usturoi taiat lamelar si trag ciupercile dar nu mai mult de un minut. Le scurg bine si le distribui peste medalioanele de porc, in tava. Incununez fiecare medalion cu o felie rotunda de mozzarella, apoi bag tava in cuptorul fierbinte, lasand-o acolo 5-6 minute, cu focul dat mic dupa primele 2 minute. La final, pe farfurie decorez cu cateva frunze de busuioc, asa cum v-am obisnuit deja. Surpriza este, insa, alta: mai tai si o piersica in felii subtiri si decorez! Pofta buna!

 

‭ioana ginghina si ruxandra

ARTICOLE SIMILARE

Prezentatoare TV, CĂSĂTORIE ÎN SECRET?

Iuliana Luciu l-a reciclat pe fostul Adelinei Pestritu?

Ce și cum trebuie să gătim pentru a mânca mai sănătos

Andreea Damian

DIETA FARA ZAHAR! Cum poti arata cu 20 de ani mai tanara fara diete complicate sau bisturiu

Fetita Elenei Basescu are deja 2 coperti de revista! Uite cat de dragalasa este

Aeroporturile europene renunță la masca de protecție

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu