Tabu
lifestyle

Charlize Theron: “Sunt mai frumoasă decât Kirsten Stewart!”

A câştigat atenţia publicului şi a criticilor în a doua jumătate a anilor 90, datorită rolurilor din The Devil’s Advocate (1997), Mighty Joe Young (1998) şi The Cider House Rules (1999). A devenit prima africană care să câştige un Oscar pentru rol principal, pentru excelenta interpretare a criminalei în serie Aileen Wuornos, în filmul Monster (2003). A mai fost nominalizată la Oscar şi pentru prestaţia ei din North Country (2005). A fost aclamată frenetic pentru Young Adult anul trecut, iar anul ăsta (2012) apare în filmele Prometheus şi Snow White and the Huntsman. În acesta din urmă, interpretează rolul Ravennei, eternul nemesis al protagonistei.

A fost ciudat să te vezi îmbătrânind, în ipostaza Ravennei, în film?

Când mă uit la film, nu urmăresc chestia asta. Deşi, când mi-am pus protezele pentru prima oară, am avut într-adevăr un moment în care m-am îngrozit, pentru că era, pe bune, faţa mea. Doi tipi îţi umblă cu protezele pe faţă, apoi zici: „Serios? Chiar aşa o să arăt?” I-am trimis poze mamei, iar ea: „Încetează cu chefurile nocturne!” E amuzant pentru o clipă, apoi, când mă uit la film, îmi spun că ăsta e personajul. A trebuit să lucrez din greu la asta, pentru că protezele pot fi foarte limitative. Latexul e foarte gros şi, uneori, e greu să transmiţi expresii faciale prin el. Mă uitam la nişte teste, împreună cu Rupert (Sanders, regizorul – n. r.),  unde eu urlam, mă încruntam şi mă enervam pe bune. Şi totuşi, când m-am uitat la înregistrare, nu se vedea nimic! Era doar chipul ăsta în vârstă, care nu se mişca. A trebuit să exagerez totul, să-mi fac muşchii să mişte latexul, deci, fetelor, succes cu Botoxul!

Au existat comparaţii cu Aileen Wuornos, rolul tău din Monster?

E prima oară când port proteze – în Monster, n-am făcut-o. Empatizez cu Aileen şi înţeleg de ce arăta aşa. Ea a fost o femeie foarte frumoasă, pe când era mai tânără. Există ceva cutremurător în faptul că cineva este silit să ducă o astfel de viaţă, iar ea este un produs al circumstanţelor şi al lucrurilor pe care a fost forţată să le îndure. Pentru mine, faptul ăsta e insuportabil de trist.

E dificil să îmbătrâneşti în Hollywood?

Încă mă simt ca un bebeluş. Am avut atâta noroc cu rolurile care mi s-au oferit după ce  am împlinit 30 de ani. Aşadar, nici măcar nu pot să-mi imaginez. Revino cu întrebarea peste zece ani – sau peste 20. Mă simt de parcă n-am fost niciodată o actriţă atât de bună şi e minunat că oamenii vor să experimenteze lucruri cu mine.

Eşti mai fericită acum, că ai trecut de 20+?

Ai văzut poze cu mine la 20 şi ceva de ani? Arată de parcă aş fi înghiţit un copil mic. Serios, dă un Google cu mine la 25 de ani. Arătam de parcă aş fi ţinut câte un bebeluş în fiecare obraz. Aveam cea mai grasă mutră olandeză pe care ai văzut-o în viaţa ta. N-aş mai vrea să mă întorc la 20 şi ceva de ani! Nu-mi mai doresc o faţă gravidă!

Eu, una, am văzut feţe olandeze mult mai grase.

Via.

Filmul ăsta cu Albă ca Zăpada spune multe despre vanitatea noastră, nu?

Nu atât despre vanitate, cât despre ce înseamnă ea în societatea noastră. În calitate de femei, ni se sugerează oarecum că valoarea noastră constă în tinereţe. Pe o scală mai mare, îmbătrânirea este dificilă pentru oricine, dat fiind că îţi înfrunţi propria efemeritate. Nu e vorba doar de imaginea ta din oglindă. Întregul tău corp începe să dea rateuri! Nu poţi alerga cinci kilometri, iar apoi, să fumezi un pachet de ţigări, aşa cum făceai la 21 de ani.

Ai un costum preferat din film?

Preferata mea a fost rochia de mireasă: e o piesă de muzeu. Am detestat să o port, pentru că era atât de incomodă. Multe dintre rochiile alea erau grele, dar ea cântărea o tonă. Primele trei duble cu mine apropiindu-mă de altar au fost inutilizabile. Rupert zicea: „Arăţi ca un catâr!”. Pentru că, de îndată ce începeam să merg, simţeam greutatea rochiei ăsteia trăgându-mă în spate. Serios, ziceam: „Băieţi, aveţi noroc că mă antrenez fizic!” pentru că, pe bune, cântărea în jur de 30 de kilograme. Iar eu trebuia să încerc să mă prefac că sunt cea mai elegantă femeie din lume. Rupert zicea: „Poţi să te întorci şi să te uiţi la Albă-ca-Zăpada?” Era greu. A fost îngrozitor s-o port.

Rochia e un meci la categoria grea.

Via.

Cum te-ai  pregătit pentru rolul reginei celei rele?

M-am lăsat de fumat, astfel că aveam o dispoziţie oribilă, zi de zi. De atunci, nu m-am atins de ţigări! Obsesia mea este efortul de a înţelege „de ce” şi „cum”. Aceasta este esenţa de care este obsedat fiecare actor: studiul condiţiei umane şi al situaţiilor care fac ca un personaj să fie posibil.

Eşti o mare susţinătoare a drepturilor animalelor; cum te-ai simţit când personajul tău a mâncat inima unei păsări şi a trebuit  să poarte toate acele pene?

Nu erau păsări adevărate, şi nu erau inimi adevărate de păsări, dar păreau atât de reale, încât am crezut că erau. M-am dus pe platoul de filmare şi am spus: „Băieţi, nu mă simt confortabil cu chestia asta; chiar aţi ucis păsările astea?” Chestia care arăta cel mai bine era de fapt o cireaşă îmbibată cu „sânge”.

De care dintre rolurile tale eşti cea mai mândră?

Iubesc diferite filme din diferite motive. Unele au fost cumplite, dar le iubesc grav şi pe cele negative. Am fost atât de norocoasă, la începutul carierei, încât să lucrez cu Michael Caine, care e cel mai harnic actor în viaţă. Eram o fană autentică şi i-am zis: „Ai făcut atâtea film, e incredibil”. El a spus: „Charlize, ceea ce e incredibil e că am trăit atâtea aventuri. Poate că nu ştiu ce venituri a adus un film, dar îmi amintesc minim o discuţie pe care am avut-o în timp ce-l făceam”. Îmi iubesc profesia, iar când un film iese prost, e sfâşietor. Niciodată nu te apuci de ceva cu intenţia de a face un film prost, dar e bine să faci câteva filme proaste, să-ţi dai seama ce anume contează. Tot ce se întâmplă după aceea e independent de tine, aşadar, distrează-te! Asta înseamnă că nu lucrezi în construcţii şi nu ai de cărat obiecte grele, ci ai şansa să te joci cu un grup de oameni creativi. Sunt foarte norocoasă; am cea mai frumoasă meserie din lume.

Cine e mai frumoasă, tu sau Kristen?

Eu. Sunt cea mai frumoasă. Nu, serios, prietenii mei mi-au confirmat de nenumărate ori asta. „Pe bune? Eşti cea mai frumoasă?” Probabil că şi prietenii lui Kristen i-au confirmat că e cea mai frumoasă.

Interviu exclusiv obţinut prin amabilitatea Odeon Home Entertainment.

ARTICOLE SIMILARE

De ce nu mai poate sa MANANCE cea mai slaba femeie din lume!

The Humans vor celebra Centenarul Marii Uniri pe scena Eurovision

Andreea Damian

AtelierMix – premiază-ţi pasiunea pentru arta!

realitatea

Fotografii cu Obama în șort de baie fac ravagii pe internet

realitatea

Fiica lui Geoană a implinit 18 ani! Uite ce frumoasa e

Noua Cindy Crawford se marita cu un print musulman!

1 comentariu

Scrie un comentariu