„Aș fi vrut ca Noica să citească această carte, care se situează la antipodul așteptărilor lui de la Liiceanu. Eliade ar fi prizat-o mai ușor, iar Cioran ar fi jubilat la lectura ei”, a declarat criticul Dan C. Mihăilescu la lansarea volumului „Scrisori către fiul meu” de Gabriel Liiceanu. Specialistul în ale literaturii a subliniat existența a trei straturi în această carte: primul îi revine firescului domesticității, al doilea îi e consacrat eului romantic, în timp ce al treilea reprezintă „o extraordinară lecție de autolocuire”.
Mircea Cărtărescu a deschis discuția despre „Scrisori către fiul meu”: „Pe Gabriel Liiceanu este mult mai ușor să îl iubești sau să îl urăști decât să îl înțelegi. În această carte, Gabriel Liiceanu vrea să fie înțeles”. Scriitorul a mai precizat că noul volum al filozofului va fi greu de înțeles pentru cei care au vârsta sub 45-50 de ani, căci ei n-au dat încă piept cu propria alteritate, cu momentele când corpul nu li se mai supune.
În acest context, Cărtărescu a invocat „utopia întoarcerii în trecut ca strategie”, „un dialog manqué între personajul care vorbește mereu și cel care tace («Dragul meu»)”, dar s-a declarat și șocat de duritatea cu care Liiceanu discută căsătoria. Verdictul lui Cărtărescu despre „Scrisori către fiul meu” a fost că e „o carte foarte curajoasă, și estetic, și psihologic”.
Lansarea n-a fost lipsită de întreruperi; pe fundal se auzea melodia „Have You Ever Seen the Rain”, iar de pe treptele de la intrare, unde publicul se înghesuia (a fost probabil cea mai aglomerată zi de Gaudeamus, cu peste 31.000 de vizitatori), se auzeau din când în când hohotele unor puști de generală, care l-au bruiat pe Liiceanu, ultimul vorbitor de la eveniment.
„Nu am să regret niciodată că am scris această carte”, a spus eseistul, precizând că este mândru de pasajul în care a descris trezirea propriului corp la vârsta de 13 ani, deoarece a făcut-o fără urmă de vulgaritate. „Faptele pe care le-am prezentat m-au făcut mai liber ca niciodată. Dacă eram neîmpăcat cu mine, eram pentru că nu reușisem să scriu o asemenea carte”, a precizat Liiceanu, care a menționat că volumul „Scrisori către fiul meu” s-a născut din două certuri mari ale sale, una cu filozofia și alta cu propria imagine.
Cea dintâi a fost provocată de faptul că „filozofia nu onorează corpul” și că „este prea pudică pentru iubire”. Liiceanu a mai spus că această carte este un pariu enorm făcut cu publicul, că este scrisă într-un limbaj care să îi atingă pe toți și că „vorbește, odată cu mine, despre fiecare cititor al ei”.
„Cartea nu este impudică în măsura în care nu vorbește doar despre mine. (…) Am vrut să descriu, în volum, efortul de a arăta ce se poate întâmpla până la capăt în viața unui om care și-a luat în serios condiția umană”, a concluzionat Liiceanu. Dinspre partea filmului, criticul Tudor Caranfil a avut parte de două lansări cu destul public, inclusiv fiul său, cineastul Nae Caranfil, pe care Cristian Tudor Popescu l-a declarat „cel mai important regizor român de după 1989”.
Citește articolul întreg pe cotidianul.ro