Tabu
lifestyle

Cristian Mungiu şi filmul românesc al anului lansează programul KINObservator la Cinemateca Union

Vineri, 9 noiembrie, de la ora 18:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte o proiecţie specială a filmului DUPĂ DEALURI (coproducţie româno-franco-belgiană de anul acesta), urmată de o discuţie cu Cristian Mungiu (regizor, scenarist şi producător) şi actorii Valeriu Andriuţă şi Dana Tapalagă. Pentru publicul nevorbitor de română, filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Evenimentul deschide programul KINObservator, organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”. Începând din noiembrie, pentru fiecare premieră cinematografică românească importantă, la Cinemateca Union va avea loc, sub brand-ul KINObservator, o proiecţie specială a filmului, după care regizorul şi membrii echipei producţiei vor discuta cu redactorii şi colaboratorii săptămânalului „Observator cultural”, critici de film, jurnalişti şi bloggeri, precum şi alţi spectatori.

Dublu premiat în competiţia de la Cannes (pentru scenariul lui Cristian Mungiu, inspirat de romanele nonficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, şi pentru interpretarea actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Fluture, ambele debutante în cinema), selecţionat şi premiat în alte festivaluri importante (BFI Londra, New York, Haifa, Hamburg etc.), vîndut în aproape 40 de ţări ale lumii (inclusiv SUA, Marea Britanie şi Rusia), desemnat să reprezinte România la Premiile Oscar, nominalizat la categoria „Cel mai bun scenariu” a premiilor Academiei Europene de Film, DUPĂ DEALURI, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, este cea mai importantă premieră autohtonă a anului.

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie, faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

ARTICOLE SIMILARE

O nouă transmisiune în direct la Opera Naţională Bucureşti: „Faust”cu Roberto Alagna, montare a Operei Naţionale din Paris

realitatea

SERBAN IONESCU – aniversare trista! Isi doreste sfarsitul!

TOP 10 Vedete cu cel mai frumos DECOLTEU!

realitatea

Cher va cânta în duet cu Lady GaGa

realitatea

Cum să bei corect un whisky? Experienţa Glenlivet

realitatea

Kate Moss își arată sfârcurile-n continuare

realitatea

Scrie un comentariu