Tabu
What's hot

INMORMANTAREA lui Iurie Darie – IMAGINI emotionante! Fiul actorului s-a impacat cu Anca Pandrea

Iurie Darie a fost astăzi înhumat cu onoruri militare, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Sub privirile îndurerate a peste 1.000 de oameni, partenera de viata a actorului- Anca Pandrea şi fiul lui Iura – regizorul Ducu Darie au stat mai tot timpul îmbrăţişaţi şi s-au consolat unul pe celălalt.

Sfâşiată de durere, Anca Pandrea aproape că nu mai avea lacrimi să-l plângă pe “Iura al ei”. Pe toată durata slujbei care a început la ora 14:30, actriţa a fost consolată de Ducu Darie, fiul actorului. Anca Pandrea a avut totuşi puterea să aplaude în momentul în care sicriul a fost coborât în pământ.

Actorul Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie, la vârsta de 83 de ani după o lungă suferinţă. Iurie Darie a fost unul dintre cei mai cunoscuţi actori din România, cu o carieră remarcabilă. Actorul a apărut în peste 40 de producţii cinematografice.

La moartea lui Iura, primul pe care Anca Pandrea l-a sunat a fost fiul regretatului actor. Alexandru Darie, Ducu cum este cunoscut, a venit fără întârziere la căpătâiul părintelui său, iar până în momentul în care acesta a fost coborât în groapă a suferit alături de soţia actorului, sprijinind-o pe aceasta în momentele în care a fost la un pas să se prăbuşească.

Nu o dată a luat-o în braţe, încercând să o calmeze, deşi lacrimile îi curgeau şi lui şiroaie…Nu o dată ea s-a întors să se ascundă la pieptul lui, ştiind că el este singurul care ştie cât de grea le este pierderea…

Chiar dacă regizorul Ducu Darie a întrerupt o perioadă legătura cu tatăl său şi cu partenera lui de viaţă, deranjat de pozele controversate pe care aceştia le-au realizat în urmă cu ceva timp, în momentul în care Iurie Darie a avut probleme medicale, i-a fost alături. Ba mai mult, în momentul în care s-a pus problema locului în care urma ca regretatul actor să fie înmormânat, tot Ducu Darie a renunţat la ideea de a fi înhumat în cimitirul Bellu, printre marii actori ai neamului, şi a acceptat ideea Ancăi Pandrea ca tatăl lui să se odihnească lângă adevărata lui mamă Consuela Darie, în cimitirul Sf. Vineri.

Mai mult: UNIŢI ÎN FAŢA MORŢII! Ducu Darie şi Anca Pandrea, SFÂŞIAŢI DE DURERE, s-au susţinut reciproc! – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

LOREDANA si-a injectat buzele! FOTO inainte si dupa operatia estetica

CABRAL despre orgasmul feminin

Fiica Anastasiei Soare, despre relatia ei cu Mihai Bendeac!

Rasturnare de situatie la LOTUL DE GIMNASTICA: Belu, Bitang, Ponor …declaratii noi!

LORA a ajuns la Spitalul 9 din cauza iubitului

realitatea

Angelina Jolie în patul lui Mick Jagger!

12 comentarii

Scrie un comentariu