Îţi e extrem de uşor, după ce ieşi – a doua oară – de la neliniştitorul fantasy Holy Motors al excentricului cineast francez Leos Carax, să începi să delirezi neinteligibil despre simbolistica bogată şi încastrată într-o axiologie a plurivalenţelor actului cultural, făcându-i pe cititori să dea ochii peste cap şi să fugă de pe site ca arşi. De aceea, mă voi strădui să keep it simple and user-friendly.
Asemenea cărţilor de aventuri care avertizează că urmează un jurnal, o (falsă?) autoconfesiune – scenele de început ale filmului îl înfăţişează pe Carax însuşi studiind înfrigurat dintr-o lojă publicul unei săli de cinema scufundate în întuneric şi adâncite în acţiunea de pe ecran. În acest moment, prin însăşi natura autor – spectatori, sunteţi sclavii mei. Ce vă pot oferi, să menţin această captivitate benevolă?
Şi din acel punct, începe ziua suprarealist de aglomerată şi de versatilă a protagonistului, Mr. Oscar, interpretat de actorul-fetiş al lui Carax, Denis Lavant. Pentru că, nu-i aşa, atunci când un regizor are de captivat o audienţă, instrumentul cel mai supus toanelor, twisturilor şi torturilor este chiar actorul cu care acesta adoră să lucreze.
Am putea începe să speculăm ieftin şi de prost gust, că Monsieur Oscar e atât o aluzie ironică la Premiile Academiei Americane, cât şi la numele real al lui Carax însuşi. Oops, tocmai am făcut-o. Ei, bine, Monsieur Oscar pleacă de acasă în dimineaţa însorită a unei zile banale, e preluat de o limuzină albă şi are nouă programări. Fiecare presupune să-şi însuşească o cu totul altă mască şi un rol complet diferit, în câte un episod care să caracterizeze un gen cinematografic absolut diferit. Şi, colac peste pupăză, în plin efort suprauman de trecere de la o identitate la alta, apare un şef moralizator cu faţă de mafiot care să-i ţină o lecţie de morală – “Ne place ce faci, dar parcă nu te implici ca înainte. Ce te motivează pe tine?” Impulsul spectatorului e să-i dea un pumn în dantură mafiotului judgmental. Dar Mr. Oscar răspunde simplu: “frumuseţea gestului”. Iar mafiotul ripostează cu acel clişeu drag nouă tuturor: “Frumuseţea e în ochii privitorului.”.
Abia seara, după ce Mr. Oscar e lăsat la vatră şi plătit cu un teanc consistent de bani – de care e prea frânt să se bucure – constatăm că în garajul numit Holy Motors se adună un număr impresionant de limuzine similare cu a lui. Deci, o soartă comună. Şi, în final, după ce şoferii pleacă, până şi limuzinele încep să ofteze, să se plângă că, în curând vor expira şi vor fi date la casat. E adevărat – e obositor şi ingrat să te poziţionezi în ipostaza fascinatorului. Atenţia celuilalt e uşor de obţinut – dar chinuitor de greu de menţinut.
3 comentarii