Actrița Berguzar Korel, soția îndrăgitului Halit Ergenc, interpretul sultanului din serialul “Suleyman Magnificul-Sub domnia iubirii”, le închide gura cârcotașilor care spun că este înșelată la fiecare pas de bărbatul ei și este prizoniera unei căsnicii nefericite.
“Am o viață relaxată și frumoasă și sunt recunoscătoare pentru asta. Mie și lui Halit ne place să ne petrecem tot timpul liber împreună. În familia noastră, distracția e cuvântul de ordine. Familia mea îmi oferă doar motive de bucurie. Țin minte că, într-o dimineață, m-am întors de la filmări la ora 8 și l-am găsit pe Halit dansând cu băiețelul nostru, Ali, pe melodia ‘Beat It’, a lui Michael Jackson. Erau foarte amuzanți amândoi. Halit este e iubirea vieții mele”, a declarat soția lui “Suleyman Magnificul”, conform site-ului enational.ro, uitând parcă definitiv de clipele în care îl bănuia pe Halit ca s-ar fi cuplat ba cu Meryem Uzerli (Hurrem), ba cu Cansu Dere (cadâna Firuze) sau cu oricare altă colegă de breaslă.
Serialul turcesc “Suleyman Magnificul-Sub domnia iubirii” descrie domnia unuia dintre cei mai faimoşi sultani ai Imperiului Otoman, Suleyman Magnificul (1520-1566), prezentând cuceriri militare, intrigi de palat şi rivalităţile din harem. Milioane de telespectatori urmăresc cu sufletul la gură acest serial, în fiecare săptămână, în Turcia, în ţările din regiunea Maghreb, dar şi în cele din Europa de Est, unde această producţie a fost vândută. Serialul “Suleyman Magnificul” este difuzat în România de postul de televiziune Kanal D.