Se consideră că femeile sunt într-o continuă luptă cu ridurile. Asta o poate spune, de fapt, doar un bărbat. Noi știm că este vorba de un adevărat război. Terenul de luptă? Oglinzile de pretutindeni. Armele? Creme, loțiuni, masaje, măști naturale și, în cazuri extreme, deja celebrele injecții cu Botox și operații estetice.
A fost nevoie de o femeie care să înțeleagă costul psihologic al luptei cu timpul pentru a găsi o soluție. Annelise Hagen, instructoare new-yorkeză de yoga, a descoperit efectele miraculoase ale acestor exerciții în tonifierea și reîntinerirea mușchilor feței. Hagen s-a transformat peste noapte într-un adevărat guru, iar sala ei de yoga a devenit neîncăpătoare pentru toate femeile care vroiau să guste din izvorul tinereții veșnice (sau, mă rog, al îmbătrânirii amânate). Dacă nu aveți drum prin New York curând, puteți să comandați cartea lui Hagen, „The Yoga Face“, scrisă pentru a ne ajuta pe toate să ținem ridurile la distanță.
Promisiunea lui Hagen este mai tentantă decât un platou cu amandine: pielea se va tonifia, iar ridurile vor fi reduse vizibil în doar trei săptămâni de exerciții! Åži nici măcar nu e nevoie de antrenamente riguroase. Posturile pot fi executate câte zece minute pe zi, atunci când vizează anumite zone sau în cadrul unei sesiuni săptămânale antiîmbătrânire de o oră, completată cu zece minute de repetări atunci când vă dați cu cremă seara. Sună prea bine să fie adevărat? Asta mi-am zis și eu și, în numele femeilor sceptice, m-am transformat de bunăvoie în cobai pentru experimentul numit „Prefer să arăt ridicol 10 minute decât să am riduri“.
Primul meu contact cu yoga facială
Decid să încep cu postura numită „Satchmo“, pentru că ajută la păstrarea fermității obrajilor. Åži pentru o față rotundă ca a mea, fermitatea e singura alinare. Instrucțiunile sunt clare: îți umfli amândoi obrajii cu aer, apoi „transferi“ aerul dintr-un obraz în celălalt. Åži alternezi așa, de pe o parte pe alta, până când nu mai ai aer. Se repetă de trei ori. Apuc să fac exercițiul doar de două ori pentru că a treia oară, când cățelușa mea Lily dă ochii cu mine, începe să scheaune și se ascunde sub pat. Opresc exercițiul pentru a o recupera și apoi mă privesc în oglindă. Cu ochii ieșindu-mi din orbite și obrajii supraelastici nu ofer o pri-veliște prea încântătoare, într-adevăr.
Decid, așadar, să trec la mai relaxantul „Zâmbet de Sfinx“. Acesta are ca scop înlăturarea liniilor fine care apar în jurul gurii. Indicațiile lui Hagen sunt următoarele: zâmbiți ridicându-vă ușor colțurile gurii, dar păstrați-vă ochii neutri. Repetați de trei sau patru ori. Mă privesc în oglindă și nu-mi vine să cred!
E clar că vânzătoarea de la colț nu mă servește plictisită, ci exersează yoga facială atunci când îmi aruncă acel zâmbet crispat și inexpresiv. Măcar de acum vom face exercițiile amândouă.
În continuare: „Surprinde-mă!“. Aceasă postură reduce ridurile frunții. Ochii trebuie deschiși cât mai mult, fără a încreți fruntea, iar apoi trebuie să privim un punct la orizont între cinci și zece secunde. Se repetă de patru ori. Îmi reușește din prima, deși arăt de parcă i-aș vedea fața mamei când i-am spus că mi-am pus piercing. Următorul!
După atâtea exerciții, am nevoie de relaxare. Este exact ce promite „Față de leu“: întinderea mușchilor feței și relaxarea tensiunii. Pare simplu: trebuie să inspiri pe nas, să-ți strângi pumnii și să-ți încordezi mușchii feței. Apoi expiri pe gură, scoți limba mult, îți holbezi ochii și relaxezi mâinile. Exercițiul acesta m-a detensionat, dar asta numai după ce mi-am revenit din asfixiere. Atentă să strâng pumnii, să încordez fața, să scot limba și să-mi holbez ochii, am uitat un mic detaliu: să respir.
Decid să-mi închei sesiunea cu romanticul „Sărută tavanul“, exercițiu care chiar asta presupune: să-ți dai capul pe spate și să te prefaci că săruți tavanul. Patru repetiții pe zi se pare că îți vor asigura tonifierea fălcilor, a mușchilor gâtului și a buzelor. Nu e la fel de pasional precum în „Casablanca“, dar dacă mă scapă de inestetica gușă, accept orice compromis.
Concluzia miniexperimentului meu:
După o oră în care am încercat mai bine de 15 posturi, mă simt iar copil. Poate pentru că mi-am oxigenat creierul din plin, poate pentru că mi-am adus aminte de clasele primare, în care „Față de leu“ era exersat cu sârguință, mai ales în spatele învățătoarei. Și, fie de la amuzament, fie de la atâta strofocare, fața îmi strălucește. Sper doar să nu ajung să arăt mai tânără cu zece ani. Nu de alta, dar la 12 ani eram rotofeie și plină de pistrui.