Tabu
lifestyle

Mitologia iubirii

De multe ori vorbele de duh sau maximele reușesc să surprindă un sentiment sau un gând banal, trăit de toată lumea, în cuvinte simple și frumoase, concentrate, revelatoare. Puterea acestor enunțuri stă chiar în banalitatea lor. Sau a subiectelor abordate, cum ar fi dragostea. Prin universalitatea acestui sentiment, el este banal.

Fiecare dintre noi, măcar o dată în viață, s-a îndrăgostit mortal. A scrie 1.500 de semne despre acest subiect este probabil cea mai grea sarcină pe care am primit-o. Tocmai pentru că trăim într-o lume în care fuga de obișnuit este un titlu de glorie. Poate că e timpul să ne întoarcem la mitologie, pentru a destrăma mitul dragostei banale.

Egiptenii spuneau că înainte existau ființe complete, siameze, de trei feluri: copiii soarelui, ai lunii și ai pământului. Cei ai soarelui erau gemeni masculini, cei ai lunii erau feminini, iar cei ai pământului erau siamezi de genuri diferite. Osiris, gelos pe perfecțiunea lor, a trimis o furtună cu fulgere care a separat acești copii, despărțindu-i în două ființe distincte.

De atunci ei își caută geamănul siamez. O lume pusă în mișcare de același sentiment, al încercării de a găsi complementul perfect, fie el de același sex, fie de sex opus, depinde din ce fel de copil primordial ne tragem. Între timp o serie de alte mitologii s-au suprapus, până la aceea a individului complet în sine și care se împlinește prin consum.

O re-androginizare a lumii de tip unisexual. Åžtiți ce a spus lacul când Narcis a murit înecat în propria imagine? „Ce păcat, mă oglindeam așa frumos în ochii săi”…

ARTICOLE SIMILARE

Fergie, încă rușinată că a făcut pe ea

realitatea

Cum arata Alice Dumitrescu, iubita lui Horia Brenciu, dupa nasterea micutei Mina!

Înmormântarea lui Whitney, motiv de scandal în familia acesteia

realitatea

Ultima ipoteză în cazul divorţului lui Demi Moore de Ashton Kutcher

realitatea

Adriana Nicolae a dezvaluit cu cine a facut copiii

De ce divorteaza barbatul care a nascut 3 copii! Galerie FOTO cu “Gravidul”

Scrie un comentariu