Primele informatii despre un posibil iubit al Andreei Marin, dupa divortul de Stefan Banica Jr. au aparut nu in presa autohtona, asa cum ar fi fost de asteptat, ci in ziarele din Turcia.
Ziarul turcesc “Anayurt” a publicat un articol care are in prim plan idila pe care Andreea Marin ar avea-o cu un barbat din Turcia, sub titlul “De dragul iubitului turc”. Jurnalistii au facut referire la calatoria pe care fosta zana a “Surprizelor” a facut-o in luna februarie la Istanbul, insotita de o delegatie de aproximativ 30 de ziaristi romani.
Ceea ce le-a trezit suspiciuni jurnalistilor din Turcia a fost faptul ca Andreea Marin nu s-a cazat la hotelul All Seasons, acolo unde au stat ceilalti colegi ai ei. De aici pana la zvonul cum ca vedeta din Romania ar avea un iubit turc nu a mai fost decat un pas mic.