Tabu
lifestyle

Cezar Ouatu S-A CALIFICAT în finala EUROVISION


Prestaţia reprezentantului nostru pe scena de la Malmo, Suedia, a fost răsplătită aseară atât de juriul de specialitate, cât şi de public.
La repetitia generala, vocea deosebită a artistului nostru, show-ul , precum şi piesa „It’s My Life” au făcut ca, la finalul repetiţiei ţării noastre, jurnaliştii aflaţi în centrul de presă să aplaude prestaţia echipei. Noutatea pentru cei care au văzut repetiţia din 15 mai a fost apariţia celor patru dansatori, pictaţi complet cu roşu sau auriu. Cezar Ouatu a interpretat piesa “It’s my life” şi s-a luptat cu alţi 16 concurenţi pentru un loc în finala EUROVISION 2013. Românul Cezar Ouatu a intrat ultimul în concurs. Cântăreţul român a părut să aibă unele probleme cu casca, lucru confirmat şi de prezentatoarea show-ului.

„M-am simţit foarte bine în mijlocul fanilor şi al presei”, a declarat Cezar la încheierea ceremoniei. „Că mă plac sau nu, cu toţii au vrut să afle cât mai multe despre mine. Unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o… lecţie de canto ad hoc! Iar când vezi atâţia oameni pasionaţi de ceva, când toţi respiră parcă la unison, e imposibil să nu trăieşti momentul alături de ei”, a mai spus artistul român.

ARTICOLE SIMILARE

Motivul pentru care acest fotomodel primeste amenintari cu moartea!

Nicoleta Luciu IN DURERI: “Mă gândeam să mă arunc de la etaj”

IULIA VANTUR s-a mutat cu Salman Khan pe malul oceanului

Owl City – Fireflies

realitatea

Jerry Hall: “Este bizar să faci sex cu un bărbat de vârsta copiilor tăi”

realitatea

Gata de NUNTA? Mihaela Rădulescu s-a mutat cu Dani

Scrie un comentariu