Recenta prestaţie muzicală a lui Radu Mazăre, într-o combinaţie pitorescă şi mizericordioasă cu Loredana, Cabron şi Alex Velea, a devenit de câteva săptămâni principala ţintă de glume de autobază a întregului Internet. Edilul constănţean – binecunoscut pentru legenda care spune că, asemenea prinţului dintr-o celebră poveste, e blestemat să se transforme în sorcovă din clipa în care părăseşte pragul casei şi nu e om decât în clipa în care calcă peste acelaşi prag – a decis să renunţe la trilurile solo de sub duş şi să izbească piaţa muzicală în forţă, într-un remake delirant după Baywatch, unde el e un fel de David Hasselhoff mai scheletic şi mai puţin cârlionţat, înconjurat de bunăciuni, şi fredonează formula magică agăţătoare de turişti „Să înceapă salvamarul / Face cinste carnavalul” sau aşa ceva. Cert e că piesa e un remake după un hit croat intitulat Delirium tremens şi toţi cei patru… hm, să le zicem performeri se aliniază în a ilustra că nomen est omen, după cum frumos spuneau strămoşii noştri cu togă.
Dar Radu Mazăre e departe de a fi primul politician care se hotărăşte să urmeze ad litteram expresia „vocea poporului”. De-a lungul istoriei, nenumăraţi demnitari au încercat să ne arate că, sub carapacea blindată de protocol şi de varii forme de imunitate se ascunde de fapt o fire sensibilă de artist. Şi nu ne referim doar la virale de Internet compilate din sunetele emise de ilustrul deţinător de funcţie, aşa cum i s-a întâmplat preşedintelui francez François Hollande, din ale cărui bâlbâieli un troll internaut ghiduş a scos tema jocului Super Mario; vorbim de cântat pe scenă, cu microfon, cu tot dichisul.
Noi vă vom da topul 5 al preferinţelor noastre.
5. Hugo Chàvez – Potpuriu
Oricine aruncă un ochi pe Youtube, peste videoclipurile cu Hugo Chávez, va remarca faptul că viaţa ilustrului dictator al Venezuelei semăna izbitor de mult cu un musical. Vorbea ce vorbea, apoi începea hodoronc – tronc să cânte. A făcut asta şi în discursuri oficiale, a făcut-o şi la Larry King Live, ba chiar există un filmuleţ cu cei doi cântând duios Cielito lindo.
Faptul că avea vocea şi rafinamentul unei cizme nu i-a ştirbit cu nimic popularitatea tătucului adorat al Venezuelei, căruia îi plăcea să vorbească despre „imperialismul american” cam cu cuvintele lui Ceauşescu, dar pe spaniolă. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat un Ceauşescu care să-şi completeze discursurile, din trei în trei fraze, cu un „Cine-o pus cârciuma-n drum” sau cu „Mă dusei să trec la Olt.”
4. Hillary Clinton – Star Spangled Banner
Mai ţineţi minte scandalul de acum câţiva ani, când Marcel Pavel aproape că a fost linşat pentru dezonoarea adusă imnului de stat? Versiunea imnului american, interpretată de Hillary Clinton, ar fi trebuit să-i aducă acesteia minim un exil, dacă e să păstrăm proporţiile. Una dintre poantele care s-au răspândit pe Internet cu viteza luminii a fost că sunt două lucruri pe care doamna Clinton nu va izbuti niciodată să le facă: să devină preşedinte şi să cânte.
Prestaţia a fost o asemenea insultă pentru urechile gingaşe, încât a dispărut miraculos de pe Youtube. Videoul de mai sus e o compilaţie cu mai mulţi interpreţi ai imnului naţional american. O vedeţi pe Hillary cântând doar un vers pe la mijloc. Credeţi-mă, e revelator.
3. Bill Clinton şi un cor multietnic de copii – Imagine
“Mă pricep şi la tromboane…”
Iată-l şi pe celălalt membru – cel erectil – al acestui cuplu de mare angajament, alcătuit din doi politicieni torturaţi de morbul muzicii. Spre deosebire de Hillary, care nu înţelege că există acel lucru numit voce, la care ea nu va accede niciodată, Bill se înconjoară pe această scenă de atât de multă lume, încât, dacă scăpaţi un ziar pe jos în timp ce cântă el, riscaţi să-i rataţi complet prestaţia. Cel puţin la nivel interpretativ.
Rămâne impresia la nivel de prezenţă. Iei copii arabi şi israelieni şi-i pui să cânte suav acest imn al utopiilor fericite, Imagine. Apoi îl adaugi pe Bill Clinton, cu privirea lui libidinoasă de mascul care dă mai degrabă microfonul la cântat internelor de la Casa Albă decât să-şi forţeze el ambitusul, pipăiala disperată cu care-şi asaltează partenera de scenă, şi ai un contrapunct perfect. După cum zicea un prieten, arta e chestiune de compoziţie.
2. Stephen Harper – Sweet Caroline
“Şi a fost odată un titan pe nume Atlas…”
Primul ministru al Canadei este un Tory. Un Conservator. Ştiţi, partidul orientat istoric spre instituţiile tradiţionale ale Marii Britanii, partidul oamenilor care ţin la etichetă, la maniere, la cutume şi la protocol.
Ei, bine, Stephen Harper e un conservator atipic. Atât de atipic încât, acum trei ani, la petrecerea de Crăciun, a decis să-şi distreze naţiunea prin intermediul propriei persoane. Iar versiunea lui de Sweet Caroline sună foarte catchy. Poate nu la fel de catchy precum ar suna din guriţa lui Victor Ponta, dar, din păcate, premierul nostru nu are atâta simţ al umorului.
- VLADIMIR PUTIN – BLUEBERRY HILL
“Aici sunt banii dumneavoastră…”
Winnerul absolut al categoriei, din punctul meu de vedere, e Vladimir Putin. M-am îndrăgostit de Putin văzând acest clip şi am avut fantezii erotice turbate cu el trei nopţi la rând. Carisma şi relaxarea cu care se mişcă complet pe lângă melodie; accentul rusesc irezistibil cu care susură versurile, dând din cap ca un copil mic când zice o ghicitoare; farmecul gesturilor tipice de politician, cu care acompaniază blues-ul – toate acestea creează dependenţă. Dacă vreodată Putin decide să tragă un album şi să plece în turneu, jur să fiu în primul rând şi să arunc în el cu articole textile dantelate până îl îngrop.
8 comentarii