Tabu
LIFE & LOVELIFESTYLE

Friendzone. De ce?

Pe forumurile de băieţei, există trei monştri hidoşi pe care toată lumea îi pomeneşte doar cu jumătate de gură şi se teme că simpla pomenire va declanşa ruperea cerului şi dispariţia alcoolului pe pământ: Bau Bau, Sarah Jessica Parker şi… Friendzone. „Mai bine dă-i foc şi să te urască toată viaţa, decât să te ţină în Friendzone”, asta e atitudinea masculină tipică.

Friendzone e ipostaza pe care nici un bărbat sănătos nu şi-o doreşte. E rezultanta procesului de apropiere în care, nedorind să fie libidinosul care să hărţuiască tipa cu remarci şi gesturi de doi bani, omul se apropie de ea cu o atitudine destul de ambiguă – iar ea îl introduce în categoria „prieteni”. Apoi, el prinde curaj, vrea să schimbe categoria – şi nu se alege decât cu o privire nedumerită, eventual cu un „plici” cu plasa de muşte.

Pentru un bărbat, Friendzone e la fel de grav ca şi Profit Zone pentru femei – ipostaza în care el nu ştie că exişti decât când are erecţie şi nu te sună decât o dată la două luni, noaptea la trei şi jumătate, să-ţi ceară amor. Femeile, însă, au două moduri de a trata  Profit Zone – rup orice legătură sau, dacă-s suficient de disperate şi stau foarte prost cu self esteem-ul, se complac umil. Bărbaţii însă, privesc Friendzone ca pe o chestie teribilă, dubioasă,  care îi blochează, de care vor să scape şi se învârt în cerc năuci, în timp ce simt că ar trebui să facă ceva, iar frustrarea creşte exponenţial.

Pot să vă spun un singur lucru de încurajare: nu toate „friendzones” sunt create egale. Pentru femei, „friendzone” e ca o pălărie largă în care intră minim trei categorii masculine:

A)     „Ăstuia nu i-aş trage-o nici drogată cu cel mai ordinar etnobotanic făcut de chinezi din deşeuri radioactive”

Tipul nu te atrage. Ţi-a făcut multe favoruri, ai ajuns să ţii la el, îţi place compania lui, dar numai la nivel  de interacţiune. Fizic, nu-ţi spune nimic. Nu e vina nimănui; e simplă chestie de chimie organică.

B)      „Ce bărbat mişto, dar eu am în spate acum un divorţ, o ipotecă imobiliară, un văr cu cancer, un dosar penal al altei rude şi copilul care nu-şi face temele decât cu mine”

Realmente, sunt momente în viaţa unei femei în care are prea multe pe cap ca să-i ardă de flirt. Din păcate, pentru ca o femeie să se simtă senzuală şi pusă pe şotii, principala condiţie este siguranţa. Relaxarea. Stresul castrează. Şi, mai ales dacă tipul din Friendzone nu e genul care să ştie să rezolve probleme… n-are nici o şansă cu poveştile lui frumoase într-un moment în care ea se gândeşte cu groază că mâine are o nouă zi lungă şi plină de întâlniri neplăcute.

C)      „Tipul ăsta e prea bun / frumos / bogat / renumit pentru mine”

O parte dintre femei îi ţin în friendzone pe bărbaţii care, simt ele, sunt mult peste ce pot ele să ofere. Pentru că se tem că se vor îndrăgosti şi vor suferi. Pentru că orice femeie are impresia că, atâta timp cât „îngheaţă” o relaţie în etapa de dinainte de sex, ea deţine o formă oarecare de control.

Pe când realitatea e exact invers.

***

Aşadar, dacă un bărbat se trezeşte blocat într-un friendzone nedorit, nu trebuie să dispere. Nici să-i dea foc respectivei – e tentant, dar infantil şi practic îi anulează toate eforturile de până atunci. Trebuie, ca şi în cazul hepatitei, să identifice tipul de friendzone şi să acţioneze în consecinţă.

Sursă foto: 4chan.org.

ARTICOLE SIMILARE

Plouă plastic: fibrele microscopice cad din cer în regiunea Munților Stâncoși

realitatea

Schimbare radicala de look! Alexandra Stan si-a vopsit parul

Cele mai mincinoase zodii! Te mint în față oricând, fără să-ți dai seama

Andreea Damian

Cine il critica astfel pe Stefan Banica: “Mic de inaltime, dar iubitele sunt ditamai caprele!”

Ştefan Bănică Jr., inlocuit la “Dansez pentru tine” – editia de Paste! Vezi cu cine

LEO IORGA, macinat de o boala nemiloasa

1 comentariu

Scrie un comentariu