La opt ani de la momentul în care s-au cunoscut, Lucian şi Elena vor spune “Da!” în faţa ofiţerului stării civile sâmbăta viitoare, în Buşteni, oraş în care boxerul este cetăţean de onoare.
Căsătoria religioasă va avea loc o săptămână mai târziu, pe 15 iunie, la Galaţi, unde sunt aşteptate să participe peste 400 de persoane.
Pentru că Lucian nu a avut timp să se ocupe de marele eveniment, viitoarea lui nevastă a pus totul la punct împreună cu naşii Emanoil Savin, primarul din Buşteni, şi soţia acestuia.
Ea şi naşii au dus greul organizării
“Totul este aranjat şi aşteptăm nerăbdători momentul. Avem ceva emoţii, însă vom trece peste ele în ziua cea mare. Din păcate, nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a mă implica în pregătirile de nuntă. Eu abia am venit din Canada, unde am fost în cantonament, aşa că Elena s-a ocupat de organizare”, a declarat Lucian Bute. Iulian de la Ciocăneşti le va cânta însurăţeilor la petrecerea ce se va desfăşura după cununia civilă la Castelul Cantacuzino din Buşteni.
Pe mese invitaţii vor avea bucate tradiţionale, printre care sărmăluţe de curcan, sărmăluţe în foi de viţă şi în foi de varză, cârnaţi vânătoreşti, drob, icre de ştiucă, ciulama din găini de casă, plăcinte cu brânză şi cu nucă.
Lucian Bute şi luptătorul de K1 Ionuţ Iftimoaie au participat ieri, de Ziua Copilului, la o petrecere pentru prichindei în Buşteni. Sportivii s-au distrat alături de cei mici, urmărind spectacolele făcute de clovni şi prinţese, şi chiar s-au lăsat pictaţi pe feţe de zâne, Bute alegându-se cu o inimioară pe obraz.
Mai mult: Boxerul Lucian Bute şi Elena Aprozeanu, iubita lui, se pregătesc de nuntă: «Avem ceva emoţii» – Alte sporturi | Libertatea.ro