Tabu
BEAUTY

O piele și un corp de invidiat în câțiva pași

Mergeam zilele trecute prin magazine în căutarea unor haine de vară. Lângă mine, se aflau două fete care erau nehotărâte privind cumpărarea unor pantaloni scurti, din dantelă, adorabili, de altfel. De ce credeți? Pentru că nu erau mulțumite de cum arată picioarele lor. ”Trebuie să mă bronzez puțin că am pielea foate albă” spuse prima. ”Eu trebuie să mă duc la salon, că am pielea uscată și mi se vede și celulita,” o completează ce-a de-a doua. De câte ori nu ne-am pus problema aspectului pielii, la fiecare început de sezon estival? Dar o piele frumoasă nu este o dorință greu e împlinit.

Ritualul de îngrijire al corpului
În mod evident, o piele frumoasă este una îngrijită zilnic. De câte ori aplici o loțiune de corp? Nu te-ai lipsi de o cremă hidratantă pentru ten, însă pe corp aplici doar când poate fi observată. O piele frumoasă are nevoie de un ulei, unt sau o loțiune de corp care ajută pielea să fie hidratată, menținând apa în piele, iar ingredientețe cheie ale produsului să hrănească pielea, în același timp. Un ritual perfect de hidratare începe de la duș, unde trebuie să folosești un produs care hidratează pielea, nu o usucă. Pe lângă clasicele geluri de duș cu ingredient hidratante, mai ai la îndemână loțiunile și uleiurile de duș. După baie, poți ”alimenta” pielea cu o loțiune hidratantă. Un ulei sau un unt de corp, cu un parfum plăcut.
Un astfel de ritual, te va face să te simți și extraordinar de bine, pe lângă efectele benefice pe care le va avea asupra pielii.

O piele fără celulită
Din păcate, orice ar spune toate reclamale din lume, nu putem elimina celulita, așa că trebuie să ne împrietenim cu ea și să o ajutăm să se ascundă. Ai la dispoziție mai multe opțiuni. Cele mai eficiente sunt tratamentele profesionale, care reușesc să estompeze foarte bine aspectul de coajă de portocală. Dar dacă vrei o variantă pentru acasă, atunci încercă masajul cu ajutorul periilor speciale și produselor anticelulitice. Multe teste au arătat că un astfel de masaj, realizat măcar o dată pe zi, va reduce considerabil aspectul celulitei după o lună de zile. Apoi poți continua pentru menținerea acestui minunat efect.
Pentru a avea o piele și tonifiată, eu, de exemplu, aplic crema anticelulitică înainte de programul de exerciții fizice. Astfel, obțin două lucruri în același timp. N-ai timp de alergat sau sală, o coardă electrică și două sticle de 500 ml (pe post de greutăți) pot fi instrumentele ideale pentru 20 de minute de sport, dimineața. Astfel îți iei și porția de serotonină și energie, necesară.

Picioare pufoase
Mai exact, problema retenței de apă. Acum un an de zile, nu înțelegeam de ce nu mai slăbesc, deși făceam sport, mâncam sănătos și puțin. Mi-am făcut o analiză coporală, la un centru de înfrumusețare. Așa am aflat că am foarte multă apă în corp. Mai pe românește, eram pufoasă, nu grasă. Corpul își făcea provizii pentru că eu nu prea beam apă. Soluția: am început să beau apă, am renunțat la cafea, pentru că deshidratează foarte mult și când mi se părea prea dificil să savurez un pahar de apă în timp ce munceam la birou, înlocuiam cu o cană de ceai verde, care ajută foarte mult la hidratarea corpului (studiile au relevat faptul că ar hidrata corpul chiar mai bine ca apa).
Pe lângă acest aspect, vital de altfel, poți apela la tratamentele de salon. Cele mai cunoscute și utilizate sunt presoterapia și împachetările corporale.

Piele bronzată
Poate te sperie gândul de a apela la un autobronzant, pentru că în trecut ai avut o experiență nu prea fericită, în care ai obținut pete și poate chiar și o nuanță portocalie. Și vedetele au pățit-o și ele ar trebui să aibă precum Cleopatra, o persoană care să testeze înainte, dacă ele nu o fac. Eu folosesc cu încredere autobronzantele, dar întotdeauna le testez pe piele, înainte de a le folosi pe tot corpul. Dacă nu știi încă ce produs îți va oferi rezultate sigure, cel mai bine e să folosești produsele-spumă, care sunt închise la culoare, astfel vei știi dacă ai aplicat pe tot corpul. Întotdeauna exfoliază pielea înainte cu ajutorul unui scrub și aplică puțină cremă pe zonele mai uscate, ca să nu se închidă mai rău. Pentru o aplicare corectă, folosește o mănușă specială. Nu uita să-ți speli mâinile după aplicarea produsului, chiar dacă folosești o mănușă specială (produsul poate pătrunde prin partea superioară a mănușii, care e din material textil și poate păta).
După ce produsul acționează, fă un duș (la intervalul menționat pe produs) și folosește un produs hidratant, care să-ți pună bronzul în evidență.

Acum e momentul să fii și mai frumoasă!

ARTICOLE SIMILARE

Paris Hilton lansează al 25-lea parfum. Este o ediție specială!

Andreea Damian

Iarna poţi arăta cu 5 ani mai în vârstă

Frumusetea tine de cat de bine iti ingrijesti pielea!

realitatea

Sfaturi și soluții pentru îngrijirea mâinilor uscate

Andreea Damian

A reusit sa ajunga la silueta ideala! Ce mananca Andreea Marin ca sa arate asa

Dosarele Clear: Cum poți deveni memorabil cu ajutorul carismei

Scrie un comentariu