Frumusețea pare la îndemâna tuturor, dar în același timp intangibilă. Ce reprezintă de fapt frumusețea? Suntem învățați că frumosul e un raport exact al trăsăturilor fizice. Cine îl impune? Aparent societatea. Dacă Rembrandt evidenția frumusețea unui corp voluptos ca fiind idealul feminin al acelei vremi, în prezent 90-60-90 au devenit coordonatele perfecțiunii. Un prezent al chirurgiei estetice, al genelor false, al extensiilor de păr, al lentilelor de contact colorate… un prezent în care oricine are șansa de a fi ideal.
Poate cele mai presate de a fi perfecte sunt celebritățile. Sunt considerate modele, lideri de opinie și de aceea, aproape că nu le este permis să nu fie perfecte. Ce influență are idealul impus asupra psihicului și cum suntem educați să înțelegem frumosul, am aflat de la psihologul Cristina Călărășanu.
Tabu: Încă din copilărie vrem lucruri frumoase în detrimentul celor mai puțin aspectuoase, chiar dacă, poate sunt mai puțin utile sau distractive. Care e raționamentul? Suntem educați să alegem un anume frumos?
Cristina Călărășanu: Se întâmplă asta pentru că încă de când suntem foarte mici toate lucrurile se împart în urâte şi frumoase, cultivarea simţului estetic începe de foarte devreme, încă de când fetiţa este dornică să o imite pe mama ei şi să se îmbrace la fel, să se aranjeze la fel, să fie la fel de frumoasă. Frumosul este însă foarte mult un tipar, care de cele mai multe ori reflectă un model îndelung şlefuit şi nu o realitate. Toate imaginile care ne arată cum să fim frumoase pleacă de la acest tipar care este însă străin de noi, căci nu putem trece dincolo de ceea ce avem deja. Aş spune că suntem educate să nu acceptăm urâtul şi imperfecţiunea pentru că ele distrug o iluzie. Însă în egală măsură ele construiesc ceea ce noi numim a fi o persoană reală, vie, autentică. Obişnuim să ne uităm mai mult la cum arată celelalte persoane decât la cum arătăm noi înşine. Şi încet, încet ne pierdem propriile noastre repere şi le preferăm pe cele care sunt deja standardizate. Poate că este mai simplu să primim un tipar de frumuseţe decât să ne creăm propriul nostru tipar.
Poate fi considerată frumusețea o povară? Societatea creează o presiune în acest sens?
Atunci când o idee devine o preocupare, devine o permanentă grijă şi un disconfort, putem spune că se transformă într-o povară. Dar cum ajunge o femeie să fie urâtă, pentru cine vrea ea să fie frumoasă, îşi poate permite ea să fie doar aşa cum este? Să nu uităm că primele modele ale fetiţelor sunt prinţesele care sunt de departe modele ale frumuseţii sublime. Dar aceasta este o fantezie. Ce se întâmplă când ea se întâlneşte cu realitatea?
De ce aspectul fizic ideal devine o sarcină must-do în cazul celebrităților?
Am spune la o primă vedere că datorită expunerii foarte mari din punct de vedere vizual. Dar nu este aşa. Orice încercare de a atinge idealul şi a rămâne în permanentă fidelă acestuia provine dintr-o continuă nesiguranţă şi nemulţumire interioară. Cu cât sunt mai frumoase şi mai adorate, cu atât creşte şi teama că într-o zi s-ar putea trezi pur şi simplu şi n-ar mai fi aşa. Să ne amintim de mama vitregă a Albei ca Zăpadă care nu a apucat nicio clipă să se bucure cât a fost cea mai frumoasă, pentru că era preocupată de momentul când nu va mai fi. La fel se întâmplă şi în cazul celebrităţilor. În ciuda aspectului glamour, cele mai multe dintre ele se confruntă cu numeroase probleme legate de anxietate, insecuritate, depresie etc.
Se creează topuri cu cele mai frumoase celebrități. Care ar fi impactul psihologic al acestei distincții?
Ne apropiem din nou de ideal. Acesta este un concept abstract şi are nevoie mereu de o imagine. Aceste topuri reprezintă un upgrade constant al idealului. Viteza cu care ele se modifică ne arată că există o confuzie destul de mare în ceea ce priveşte cum ar trebui să arate acest ideal.
În cazul celebrităților auzi de cazuri de diete aduse la extrem, de schimbări majore și repetate de look și chiar un nou trend – fotografii puse pe Facebook în care apar nemachiate. Care crezi că ar fi explicația psihologică a acestor acțiuni?
Aceste lucruri ţin de fragilitatea interioară care caracterizează multe dintre aceste celebrităţi. Nu exteriorul este cel care produce o vulnerabilitate a interiorului, ci structura internă a fiecărei persoane în parte este predispusă către anumite fragilităţii, care într-un context predispozant se amplifică şi produc tulburările de care vorbeai. Expunerea, instabilitatea, dispoziţiile fluctuante, intensitatea evenimentelor din viaţa acestora le pun în situaţia de a creşte treptat aceste fragilităţii şi a se afla la un moment dat în mare pericol din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice.
Crezi că ar fi posibil să avem o Adele a României – o femeie frumoasă, cu un talent remarcabil, dar care nu corespunde tiparului 90-60-90?
Cred că talentul nu ţine de un anumit tipar, ci de ceea ce trezeşte din punct de vedere afectiv. În cazul descris de tine s-a produs o rezonanţă la un alt nivel decât cel vizual. Oamenii s-au recunoscut, s-au identificat cu ceea ce cânta, cu ceea ce simte, cu ceea ce transmite Adele.
Sfatul tău pentru cititoarele Tabu
Dacă plecăm de la premisa că frumuseţea fiecăreia dintre noi trebuie căutată în noi înşine şi nu de la ideea că au găsit-o deja alţii şi pentru noi, atunci avem toate şansele să ne cunoaştem şi să ne descoperim pe noi şi nu doar să ne punem în nişte tipare.