Tabu
lifestyle

Cine sunt si cat castiga cele 4 FETE fierbinti din noul sezon “Dansez pentru tine”

Diana Dumitrescu, Sore, Ruby şi Ilinca Vandici sunt cele patru vedete feminine care vor participa la noul sezon al concursului, scrie www.click.ro.

Diana Dumitrescu va participa din nou la emisiune, după ce a concurat şi în cel de-al nouălea sezon, când a dansat alături de Adrian Stan.

Vedeta revine în postura de dansatoare, pentru a promova astfel telenovela „Îngeri pierduţi”, care va debuta în această toamnă la postul tv ACASĂ.

Diana va mai fi colegă cu Ilinca Vandici, fosta prezentatoare de la „CanCan TV”, dar şi cu Sore (LaLa Band) şi cu Ruby, solista tatuată care cântă „Stinge lumina”, cele două din urmă fiind colege şi în show-ul „Serviţi, vă rog!”, difuzat tot de PRO TV.

Cele patru vedete au început deja antrenamentele, iar pentru fiecare emisiune fiecare va primi între 1.000 şi 1.500 de euro

Dacă între celelalte concurente nu s-au legat cine ştie ce prietenii sau rivalităţi, ei bine, între Sore şi Ruby e mare concurenţă. Ambele soliste sunt colege la HaHaHa Production, firma condusă de Smiley, şi de puţin timp s-au împrietenit. O prietenie de faţadă, însă, pentru că deşi cele două au muncit la mare împreună pentru „Serviţi, vă rog!”, nu se prea înghiţeau.

Ruby declara de fiecare dată când avea ocazia că nu-i place de Sore din LaLa Band, pentru că este o sclifosită şi nu o suportă.

Tot pentru noul sezon de la “Dansez” se vehiculase un alt nume de vedetă, care ar fi putut participa, dar nu ca dansatoare, ci ca prezentatoare. Dacă Iulia Vântur n-ar fi revenit din India, show-ul ar fi putut fi prezentat iarăşi de Olivia Steer, cea care i-a fost colegă lui Ştefan Bănică jr. şi în primul sezon difuzat la PRO TV.

‭ioana ginghina si ruxandra

ARTICOLE SIMILARE

Cindy Crawford, de nerecunoscut!

realitatea

Brad Pitt şi Angelina Jolie, daţi în judecată de o fostă angajată

realitatea

Barbara Walters: L-am obligat pe Ricky Martin să spună că e gay și i-am ruinat cariera

realitatea

Cum a sedus-o Sarkozy pe Carla Bruni – ştia totul despre flori

realitatea

Madonna își face lanț de săli de fitness

realitatea

Un fan obsedat a intrat în casa Madonnei din Londra

realitatea

Scrie un comentariu