Dacă v-ar întreba cineva cine e Gordon Matthew Thomas Sumner, probabil că aţi da din umeri şi aţi răspunde că nu citiţi poeţi romantici englezi – că ăia au atât de multe prenume. Fără să vă daţi seama că, de fapt, v-aţi familiarizat cu poemele lui Gordon Matthew Thomas Sumner încă de pe vremea frumoasă de când lucra în poliţie şi vă monitoriza Every Breath You Take şi era Wrapped Around Your Finger. Pentru că, dragi cititori, Gordon Matthew Thomas Sumner nu e altcineva decât… Sting.
Deşi The Police a fost printre cele mai importante trupe de pop minimalist cu accente vagi de rock din anii 70 – 80, Sting a simţit dintotdeauna că statutul de membru oarecare al unei trupe nu-l satisface. Tocmai de aceea, a întreţinut cu drag şi spor o intensă activitate solo. După o serie de cântări individuale, a lansat primul album solo, The Dream of The Blue Turtles, în 1985, şi a ajuns instant în topuri cu hitul If You Love Somebody Set Them Free. Ceea ce făcuse, practic, şi el, cu membrii trupei, deşi aceştia n-au anunţat niciodată o despărţire oficială, cu partaj, împărţire de linguri, etc.
Au urmat colaborări cu toată lumea care conta, de la Dire Straits la Miles Davis şi de la Phil Collins la întreaga pleiadă de vedete care au participat la Live Aid. Înainte, participase şi la Band Aid, unde compusese duiosul Do They Know It’s Christmas?, destinat colectării de fonduri pentru victimele foametei din Africa. Şi totuşi, având în vedere multitudinea de etnii şi religii de pe teritoriul african, întrebarea din titlu era legitimă din mai multe puncte de vedere decât şi-ar fi imaginat autorul.
În 1987, tot acest PR intens şi-a arătat efectele, când albumul Nothing Like The Sun s-a vândut ca pâinea caldă (dublu disc de platină), iar hiturile Fragile şi Englishman In New York au intrat în heavy rotation peste tot.
Un şi mai mare succes (triplu disc de platină) l-a avut Ten Summoners’ Tales (1993), cu megahiturile If I Ever Lose My Faith In You (care i-a adus şi un Grammy pentru prestaţie solo masculină – şi dacă vă gândiţi la ce mă gândesc eu, să vă fie ruşine) şi Fields of Gold.
Anul următor, ne-a asasinat nervii şi răbdările când, împreună cu Rod Stewart şi cu Bryan Adams, a lansat cea mai iritantă piesă care a figurat vreodată pe o coloană sonoră: All For Love. Deşi cumplită, piesa a stat la nesfârşit în topuri şi a câştigat cinci discuri de platină; dar succesul ei s-a răzbunat în vânzările moderate şi interesul nu foarte ardent faţă de următorul album, Mercury Falling, din 1997.
Sting a revenit pe metereze cu A Brand New Day (1999), triplu disc de platină, iar single-ul Desert Rose a stârnit din nou pasiunea melomanilor. În 2002, a obţinut un Golden Globe şi o nominalizare la Oscar cu Until…, de pe coloana sonoră a filmului Kate and Leopold.
În 2003, a lansat următorul album, Sacred Love, şi a mai obţinut un Grammy. De data asta cu un duet. Unul interracial: Whenever I Say Your Name cu hip-hopperiţa Mary J. Blige.
Cel mai valoros experiment al său, Songs from the Labyrinth (2006), o reinterpretare a muzicii lui John Dowland, compozitor renascentist englez, în colaborare cu muzicianul bosniac Edin Karamazov, i-a adus o imensă recunoaştere din partea cercurilor elitiste şi… evident, cele mai scăzute vânzări din întreaga sa istorie personală. S-a văzut silit să accepte un turneu de reuniune The Police, în 2007 – 2008, ca să-şi resusciteze popularitatea.
Sting a jucat în mai multe filme şi seriale, fie ca actor (Dune, The Adventures Of Baron Munchausen sau The Grotesque), fie ca el însuşi (The Simpsons, Ally McBeal sau Bruno al lui Sacha Baron Cohen).
Pe 31 iulie, Sting vine şi la noi în sat, să ne stingă amarul din suflete cu marile hituri care l-au consacrat. Nu uitaţi: Let Your Soul Be Your Pilot.