Tabu
LIFE & LOVEWhat's hot

Normal Barbie, o măsură a meschinăriei feminine?

Povestea o  ştiţi, presupun. Un artist pe nume Nickolay Lamm a conceput un model 3D care să arate ca o păpuşă Barbie, dar cu dimensiunile unei femei medii şi a fotografiat-o alături de original. Povestea a devenit virală, iar miile de comentarii de pe diferite siteuri, valurile de satisfacţie tâmpă şi entuziasm prostesc – şi tot ce se putea deduce din asta  despre autoarele lor – m-au oripilat.

“Vai, ce tare. Mi-am petrecut adolescenţa suferind ca un câine pentru că nu puteam să arăt aşa. Mă simţeam nesigură în feminitatea mea”. (Comment random.)

Nu înţeleg. Nu înţeleg nevoia, prezentă în atâtea dintre noi, de a coborî lucrurile la nivelul nostru, doar pentru că nu putem accede noi la ele. Dacă feminitatea ta e atât de inconsistentă, încât o biată păpuşă ţi-o poate clinti, asta cred că  spune mai multe despre tine decât despre ea.

“E foarte bine să faci o Barbie care să arate în sfârşit ca noi, femeile normale!”

Nu înţeleg. Nu înţeleg de ce te simţi bine dacă lucrurile îţi reflectă mediocritatea. De ce nu vedem nici un bărbat bocind că păpuşile supereroi au muşchi mai mari decât ei, iar Johnny Bravo îi face să se simtă nesiguri cu propria masculinitate? De ce bărbaţii pot accepta ideea că filmele de aventură unde eroii sar din avion şi nimeresc o maşină care trece în viteză sunt simple filme, şi nu cad în depresii pentru că  ei personal, cetăţeni simpli, nu pot sări din avion, drept care filmul e o imagine deformată a masculinităţii?

“În sfârşit, o Barbie care e ca mine!”

Am în bloc două vecine de vârsta a treia, prietene la cataramă. Eu le zic în glumă “baba cu iniţiativa” şi “baba cu imitatul”. Dacă baba cu iniţiativa se duce la coafor, a  doua zi, baba cu imitatul merge şi ea la coafor. Dacă baba cu iniţiativa îşi ia pantofi noi, a doua zi, baba cu imitatul îşi ia şi ea pantofi noi. Dacă baba cu iniţiativa îşi face dreadlocks şi se apucă să fumeze iarbă la bong… dar cred că aţi prins ideea.

Fetelor, fiţi deştepte. Fiţi voi însevă. Feminitatea voastră nu constă într-o păpuşă, şi nici nu înfloreşte subit dacă un artist banalizează păpuşa Barbie. Feminitatea voastră există în sine şi e unică, personală şi specială. Încercaţi să v-o descoperiţi şi să v-o definiţi INDEPENDENT de repere exterioare.

Fiţi baba cu iniţiativa, nu cea cu imitatul.

ARTICOLE SIMILARE

ALINA EREMIA pe noua coperta a revistei TABU! Foto incredibile!

realitatea

NICOLETA LUCIU are o sora la fel de dotata in SUA! Iata FOTO!

Un pic de Ardeal in mijlocul Bucurestiului

Funky Brunch by Anastasia and The Funky Twins / Parada copiilor de vedete! Galerie FOTO

COSMAR pentru NICOLETA LUCIU: accidentul fiului ei cel mare!

DOUA FEMEI au decapitat fotbalul romanesc! CINE sunt ele!

16 comentarii

Scrie un comentariu