Tabu
LIFESTYLE

Povestea fermei Woodcock – sau cum să transformi niște grajduri într-un cămin de vis

Se pare că zidurile fermei datează încă de la 1500, dar ca să arate ca astăzi a fost nevoie de multe transformări. Până în 1970, Woodcock era o fermă de produse lactate, formată din câteva grajduri și o lăptărie.

Arhitectul Alexander Moira, cunoscut pentru locuințele dedicate copiilor cu dizabilități, el însuși având o fiică în scaunul cu rotile, a făcut primele schimbări, transformând ferma în propria sa locuință și adăugându-i o grădină superbă și un iaz. Moira a păstrat totuși lăptăria și presa de mere pentru cidru și obișnuia să-și deschidă casa și grădina spre vizitare publicului larg.

Acum numai doi ani, casa arăta ca un muzeu al anilor ’70, cu lemnăria de culoarea ghimbirului și toate accesoriile din plastic. Lord și Lady Marchwood i-au văzut potențialul și au cumpărat-o cu intenția de a transforma locul într-un cămin confortabil și oarecum „elastic“, potrivit pentru un cuplu, dar pregătit să găzduiască familia numeroasă de Crăciun.

Astfel, încăperea cu presa pentru cidru s-a transformat în sitting room, garajul fără ferestre într-un drawing room luminos, iar hambarul și lăptăria au devenit camere de oaspeți. Au schimbat ușa de garaj cu o elegantă ușă cu canaturi ce se deschide către grădină, au vopsit toată tâmplăria în alb, au recompartimentat parterul pentru a obține o bucătărie imensă, dar totuși caldă și primitoare, au adăugat pardoseli de piatră și glafuri din calcar șlefuit.

Mobila și decorațiunile sunt acumulate de generații și reflectă cultura britanică. Comode cu intarsii de sidef, console din lemn de esență rară, veioze cu abajur de mătase, toate au o vârstă vene­rabilă și au fost moștenite din tată în fiu. Åži pentru că au venit din două case mult mai mari și cu stiluri complet diferite, pentru Lord și Lady Marchwood a fost destul de greu să decidă ce vor păstra și ce nu, ce se potrivește cu noul spațiu și cum să le combine.

Totuși au cumpărat câteva piese special pentru această casă, de la târgurile de vechituri din apropiere, cum ar fi polița deasupra șemineului din drawing room, polițele din bucătărie și ușa de la intrare ce provin de la case vechi din Dorset. De asemenea, masa și scaunele din sufragerie, de culoare albă, au fost achiziționate pentru a crea în această încăpere o atmosferă elegantă și luminoasă. Rezultatul este o casă încântătoare, un mix ingenios și cald, ce ar face pe oricine să se simtă ca acasă.

ARTICOLE SIMILARE

Stiti ce MANCATI? Pui crescuti intensiv in 28 zile!

Cum să îți revii după vacanța de vară-¦ în prima săptămână la birou

realitatea

Lavinia Pârva, despre relația cu Ștefan Bănică Jr.: “Ne-am spus că ne iubim”

Uită de Hygge! Există un alt cuvânt de care ai cu adevărat nevoie pentru a găsi fericirea

Andreea Damian

MIRCEA BADEA batut mar de un motociclist!

FLORIN ZAMFIRESCU, declaraţie-şoc despre fosta soţie! “A murit, a plecat din ţară, nu mai există!”

Scrie un comentariu