Text de Cristian Lupșa
E vineri după-amiază și Aura Tatu apropie scaunul negru de biroul masiv din fag. A tras perdelele, a stins lumina și și-a turnat prima cană din ceaiul verde care o susține în cele 10 ore – uneori 12-14 – de viață virtuală. Își încolăcește degetele mâinii drepte pe mouse, iar pe cele de la mâna stângă le înfige în keyboard. Pe monitor, LaraCroft Akula, sexosul ei alter ego virtual, survolează piața din fața Ateneului bucureștean și aterizează lin în mijlocul unor avataruri prinse într-o șuetă despre seara trecută, când Aura a dat afară un tip care pusese manele.
E o seară obișnuită pe insula românească din Second Life, o lume virtuală gargantuescă, unde milioane de oameni se conectează să socializeze, să locuiască și să muncească. Aura are 35 de ani și e în SL de peste trei ani, timp în care a trecut de la statutul de jucător-explorator la cel de constructor, organizator de evenimente și, de când cu Bucureștiul Virtual, la cel de „dictator”: „Sunt doamna Ceașcă pentru voi”, le spune sec celor care-i încalcă regulile.
„90 la sută din România ascultă manele”, i-a spus tipul de aseară.
„Eu îi vreau pe ăilalți 10 la sută. E vreo problemă cu asta?”
Aura a făcut liceul de informatică la Brașov, dar n-a înțeles mare lucru din materiile reale. Åži azi mai visează că profa’ de mate nu-i va da cei doi 9 de care are nevoie să intre în BAC. Atracția pentru virtual s-a conturat după patru ani de facultate, Engleză-română, când pe calculatorul unui văr a descoperit jocul Tomb Raider și pe Lara Croft. Lara era tot ce Aura visase în copilărie: o eroină mereu tânără, mereu cu nerv – nu pășește, ci aleargă –, mereu în căutare de comori. Când era mică, Aura cotrobăia printre lucrurile surorii mai mari, care, sătulă, și-a încuiat odată obiectele private într-un dulap. Aura a memorat forma cheii, iar a doua zi a muncit ore bune să pilească o alta, care a funcționat perfect. După licență, s-a mutat la București și și-a luat un job de secretară. Apoi a făcut marketing pentru reviste ca Mami și FHM, dar când slujba a devenit monotonă, s-a apucat de consultanță. Pe 29 noiembrie 2005, a dat de Second Life. După două săptămâni știa că asta e lumea în care vroia să lucreze de acum încolo.
A deprins interfața în stilul obsesiv în care învață lucruri noi – ore întregi de „omorât Internetul”. A început să facă bani organizând evenimente pentru companii străine cu birouri în SL, o muncă similară cu cea de marketer. După ce a învățat să folosească uneltele de construcție, a făcut mobilă. Prima vânzare a fost un set de canapele negre pe care le-a dat cu 300 de lindeni, cam $1,5 la cursul actual – lindenii pot fi convertiți în dolari prin banca SL. Contractele au început să curgă și Aura a construit lucruri tot mai mari. Vara trecută a fost la Roma, a făcut poze, le-a prelucrat și a reconstruit o piață întreagă. Tariful ei e 50 de euro pe oră.
Anul trecut, a luat o insulă în SL și a ridicat Ateneul, hotelul Hilton și Piața Revoluției, folosind fotografii și orele de desen pe care le-a făcut în paralel cu liceul. Bucureștiul Virtual, deschis la sfârșitul lui noiembrie l-a făcut pe timpul și banii ei – zeci de mii de euro de muncă. Deocamdată nu beneficiază de sponsori. L-a pornit ca să promoveze imaginea României. Aura petrece câteva luni pe an în afara țării, dar spune că de fiecare dată când aterizează pe Otopeni i se face pielea de găină. Åžansele să întâlnească oameni ca ea sunt mai mari într-o piață virtuală decât la colțul străzii. Åži poate aceștia – întâi 6, apoi 60, apoi 600 –, vor vrea să se laude cu țara lor în loc s-o ia în batjocură. (Insula are o medie de 16.000 de vizitatori pe zi, mult peste așteptările Aurei.) „Åžtiu că SL este perceput ca un joc. Dar cu un joc de genul ăsta putem schimba o mentalitate.”
„Ești o idealistă”, i-au spus prietenii.
„Mai bine mor încercând, decât să zic că n-am făcut nimic”, le-a răspuns. „Nu sunt cavalerul sau voievodul luminii, dar cred că o mână de oameni poate face o revoluție”.
În familia Aurei, sora e cea cu familie și copil. („Păpu, n-ai să mă vezi pe mine cu belciugul pe deget”, am auzit-o pe Aura spunându-i unei prietene la telefon). Aura e hedonista care adoră delfinii, motocicletele și fereastra spre lume pe care o deschide în SL. De când a pornit Bucureștiul Virtual însă, nu prea mai are timp de altceva. Se culcă după două noaptea, se trezește după 11, merge la sală, mănâncă și apoi se așază iar la calculator.
Dacă va găsi sponsori, va construi Castelul Bran și poate Brașovul. Dar întâi va merge în vacanță cu iubitul, o săptămână departe de „lumea ei”. Apoi se va întoarce la Lara, eroina cu care speră să schimbe realitatea, schimbând întâi ceva din virtual: „Dacă tot e sa ai un idol, măcar să ai unul care nu moare. Åži dacă moare, restartezi nivelul. Lara trebuie să termine jocul. Nu se poate altfel.”