Tabu
CULTURE

A. G. Billig, lansare de carte cu cântec(e)!

A. G. Billig a ales să-şi promoveze cartea “4 Uşi şi alte poveştiri” într-un mod inedit printr-un eveniment care a îmbinat actoria, paşii de tango şi bunul gust.

Astfel, după ce a debutat  internaţional cu succes cu o carte în limba engleză, Andreea a lansat şi o versiune în limba română a cărţii  printr-un monolog, pus în scenă, care constituia pasaje din propriul text.

Cei prezenţi la eveniment s-au putut bucura de muzica oferită de Fernando Mihalache și acordeonul cu care i-a vrăjit pe spectatorii Festivalui George Enescu, şi de paşii de tango purtaţi de Cosmin Stamatoiu și Catinca Stana de la Clubul și școala de tango argentinian “TangoTangent”. Monologul a îmbinat cuvintele alese ale tinerei autoare şi muzica Aliciei Keys şi a lui Michael Bubble.

Povestea pusă în scenă reprezintă, de altfel, istoria oricui hotărăște să aibă încredere în glasul lăuntric al inimii și să îl urmeze, să își transforme gusturile în surse de inspirație.
Acesta este şi ideea autoarei care a creat happening-ul în speranţa de a-i motiva pe toţi ceilalţi de a-şi urma visele.
“Ideea de a urca pe scenă și de a-mi prezenta textul ca un actor a încolțit atunci când am văzut-o pe Stefanie Preissner intrepretându-și propriul text,  „Solpadeine is my boyfriend”, în cadrul festivalului „Scrie despre tine”. M-am gândit că situația în care se găsește industria editorială din România – tendința editurilor mari de a merge la sigur, publicând doar autori consacrați, numărul mic de cititori, lipsa unui public pentru serile clasice de lectură, atât de populare în Vest, poate fi transformată întrun avantaj. Așa am creat actoautorul, scriitorul care nu se sfiește să fie sincer până la capăt, interacționează cu publicul în mod direct, exprimându-și emoțiile și trăirile din textul scris, printr-un joc scenic. Fără a mai vorbi de faptul că fiecare astfel de happening îi dă ocazia autorului să recreeze textul de fiecare dată când îl pune în scenă”, spune A. G. Billig.

Un eveniment  prezentat de REDD’S – Creator de gust.  Principalul partener media, revista Tabu- cea mai curajoasă revistă de femei.

ARTICOLE SIMILARE

Cartea ta de weekend: Viața cu sora mea Madonna

realitatea

Noaptea Muzeelor 2024 – program

Andreea Damian

Programul pe zile la SAGA Festival 2024

Andreea Damian

Åžtiati că a fost creat primul genom artificial?

realitatea

Robert De Niro sare din nou la gâtul lui Donald Trump

Andreea Damian

Osunlade – invitatul special al burn Residency Showcase

realitatea

3 comentarii

Scrie un comentariu