Tabu
LIFESTYLE

Aceste clişee ne dor (9) – Azi, CAINELE – ediţia de designer

Zilele trecute,  recunosc,  unica mea preocupare a fost soarta câinilor nimănui. A animalelor pe care nimeni nu le iubeşte, pe care toţi nebunii le investesc cu atribute malefice, a animalelor de care toţi egoiştii vor să scape cu furca şi toporul, arme tradiţionale ale românului de la Horia, Cloşca şi Crişan şi până la răscoala din 1907.

Drept care, o serie de susţinători ai măcelului nediscriminat mi-au trimis link la un articol semnat de Cristian Tudor Popescu, intitulat “Câini şi neoameni”. (link  aici) Un articol complet gol de argumente, dar pe care oponenţii mei l-au îmbrăţişat ca pe o sfântă scriptură, pentru că le slujeşte de pretext perfect pentru adevărata lor motivaţie: “Vrem să ucidem ieftin şi repede!” Restul e praf în ochi.

Stau şi mă gândesc: oare oamenii care au ajuns la un grad de notorietate nu simt că această notorietate obligă cumva şi la o menţinere a calităţii argumentaţiei?  Sunt naivă, ştiu. Dar mie mi-ar fi jenă, de exemplu, să folosesc acest argument:

“Existenţa întregii societăţi omeneşti se bazează pe un lung lanţ de crime faţă de animale.”

Nu, serios? De asemenea, existenţa întregii societăţi omeneşti se bazează pe colonializarea violentă a teritoriilor nou descoperite şi pe masacrarea populaţiilor indigene. Dacă prin absurd, ar mai apărea un continent, am fi justificaţi să-i vindem ca sclavi pe băştinaşi şi să le furăm comorile, doar pentru că aşa e tradiţia?? Dacă tradiţia impunea să pârjolim holde şi să otrăvim fântâni, să ne apărăm de cotropitori, înţelegem că e cazul să o facem şi azi? Motivarea cruzimii prin cruzimile precedente  sună a “OK, eu fur un ou, dar vezi că Gigel fură un bou!”

Apoi: textul cu pricina pune sub semnul întrebării însăşi sterilizarea, numind-o “ipocrizie umanitară”. Haida de! Ştiu că suntem proşti, noi, românii, dar să ne  arunci praf în ochi negând calculele atâtor instituţii abilitate  din toată lumea,  care arată că sterilizarea TUTUROR câinilor, exceptându-i pe cei de  rasă,  e unicul mod viabil de a le controla numărul şi de a preveni abandonul (PRINCIPALĂ CAUZĂ A PREZENŢEI MAIDANEZILOR!) e deja insultător pentru inteligenţa oricui. Sterilizezi generaţia prezentă de câini – nu ai o problemă peste zece ani. Dacă acest lucru se petrecea acum zece ani – acum am fi fost o societate lipsită de această problemă. Dar noi am preferat, în stil autentic românesc, să dăm din gură şi să nu facem nimic. Motiv pentru care problema persistă. Oricâţi câini ai masacra, căţelele analfabeţilor care aruncă puii peste gard vor continua să fete.

Dar cel mai grav clişeu al acestui articol – subliniez “clişeu”, pentru că a fost preluat de multi – e lunga pledoarie de discreditare a iubitorilor de animale. Brusc, iubitorul de animale devine persona non grata. E ridicol, e femeie – chiar mă întreb cum de n-a frapat pe nimeni misoginismul vădit al acestui text, şi cum de  e propagat chiar de femei! – drept care, ceea ce spune  el, şi anume, “nu are sens să omori nediscriminatoriu, fără criterii de departajare” e o inepţie. mesaj idiot

În primul rând,  există cam tot atâţia bărbaţi iubitori de animale, ca şi femei. Ca în orice alt domeniu, femeile sunt  mai active şi vociferează mai răsunător – dar mutarea preocupării pentru câini strict pe umerii femeilor mi se pare o stupizenie.

În al  doilea rând: afirmaţiile de genul “Când mai înaintează în vârstă, “fetele vesele” fac pasiuni pentru câini – o compensaţie psihică: animalul e iubitor şi credincios până la moarte, spre deosebire de lungul şir al bărbaţilor care le-au părăsit fără un cuvânt” sunt  nu doar speculative – în lipsa de statistici, grafice, studii, ci şi complet off topic. Nu vorbim de câinii fetelor vesele, vorbim de  cei abandonaţi. Pe cei ai fetelor vesele chiar nu are dreptul să-i eutanasieze nimeni. Dar toată lumea urăşte fetele  vesele, drept care, genul ăsta de clişeu azvârlit complet de lângă, într-un text care tratează altă problemă, e unealta perfectă de manipulare a mârlanului de rând.

Nu, iubirea de animale n-are legătură cu ura de oameni. Cel mult cu ura obiceiurilor omeneşti de  a masacra tot  ce nu ne convine, de parcă alte fiinţe n-ar avea drept la viaţă, ca şi noi. Nici măcar nu slujeşte de compensaţie sexuală. Cred că majoritatea posesorilor de animale ţi-ar râde în nas dacă i-ai acuza de zoofilie. Pur şi simplu, oricât de mult te-ar iubi un bărbat, nu te poţi juca prin parc cu el aruncându-i băţul şi aşteptând să ţi-l aducă în dinţi – sper că sunteţi de acord cu mine, domnule CTP. Un animal de companie e mai degrabă o plăcere pe care o facem copilului din noi, nu organului reproductiv şi nu celorlalte necesităţi elucubrate de dvs. în text şi fidel preluate de armata de roboţei lobotomizaţi.

Şi nu în ultimul rând. Să presupunem că toţi iubitorii de animale am fi femei la menopauză, grase, isterice, părăsite într-o gară c-o batistă fluturând. Mesajul “Nu ucide ce poţi cruţa cu puţină bunăvoinţă” rămâne în continuare valabil şi uman. Poate să-l zică şi un homeless mânjit cu  toate zoaiele marelui oraş, poate să-l zică orice lepădătură al societăţii – mesajul rămâne valabil. Atacul la persoană nu dovedeşte decât incapacitatea de a combate idei.

Foto: Walt Disney Company.

ARTICOLE SIMILARE

BARBATII din viata IULIEI POPOVICI, femeia care-i face un copil lui TUDOR CHIRILA

Iulia Albu a desfiintat-o pe Andra: “Nu vrea sa ma lase sa dorm noaptea!”

Povestea bărbatului care a născut și și-a alăptat copilul. A luat o decizie tranșantă

Andreea Damian

Alt roman care s-a ARUNCAT pe geam!

Gabi Cristea, implicata intr-un accident de masina. Credea ca l-a omorat!

Noul pandemicționar: covidiot, quarantini, locktail. Modul în care coronavirusul ne-a schimbat limbajul

Andreea Damian

6 comentarii

Scrie un comentariu