După cum spunea ieri fosta noastră colegă, Ina Ţăranu-Hofnăr, ar trebui să existe un iad literar special pentru autorii ca Helen Fielding. Unul care să fie diferit de acela pentru autori netalentaţi şi pisălogi; dar neapărat cu bonus de cazne.
Recunosc cu oarecare jenă c-am citit pe nerăsuflate seria Bridget Jones. Povestea singletoanei amuzante, blocate într-un job plicticos, supuse diverselor presiuni din partea rudelor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor care au impresia că o fată singură e, aşa, ceva complet expus elementelor, a cucerit cinci continente, pentru că fix cinci continente s-au putut recunoaşte în portretul respectiv. Era o poveste despre identitate, despre convenţii stupide şi căutarea fericirii, despre prietenie, susţinere şi umor, care avea sens la Bucureşti, la New York, în Melbourne sau în Tokyo.
Când Internetul a aflat noul traseu al viitoarei cărţi Bridget Jones, a început să verse flăcări pe nări, pe exact cinci continente. Pentru că Helen ne-a ucis eroul. Băiatul cumsecade, de o frumuseţe discretă, care poartă pulovăr cu cerbişor să-i facă plăcere unei rude în vârstă. Mark Darcy a murit. Helen, tu ce mai aştepţi?
O simplă căutare de Google îţi oferă explicaţia: Helen Fielding a divorţat recent de scriitorul Kevin Curran, dragostea vieţii ei, şi e acum mama a doi copii. Exact ca şi Bridget. Lucru în care, din nou, femei de pe cinci continente s-ar putea regăsi, dacă…
Există două tipuri de scriitori. Scriitorii care descriu onest şi impresionant lucruri care li se întâmplă lor, sau cu care empatizează intens, şi scriitori care compensează prin fantezii gogonate. Mie, a doua traiectorie mi se pare neautentică, nulă din punct de vedere artistic şi infantilă din punct de vedere uman. Chiar şi un roman-înjurătură, cu titlul “Mu#e, Kevin!” mi s-ar fi părut o variantă mai justă din punct de vedere artistic.
Da, aş fi citit o carte cu o Bridget divorţată, care luptă vitejeşte să se adune. Dar o carte cu o Bridget văduvă, toată numai bravură, care are 51 de ani, dar se dă la puştani şi se comportă ca o adolescentă descreierată, mersi mult, nu mă interesează. Ceea ce era frumos la Bridget, până acum, era faptul că nu brava niciodată şi transforma ridicolul în sublim prin mult umor. Nu mai e cazul. Helen Fielding, ai murit pentru mine. Exact ca Mark Darcy din romanul tău cel nou.