Sâmbătă, 16 noiembrie, a avut loc Gala ”Din inimă pentru viitor” organizată de Fundația Regina Maria. Acest eveniment de strângere de fonduri a fost organizat în beneficiul deschiderii celei de-a doua Policlinici Sociale, ce va oferi pe lângă servicii medicale gratuite și servicii menite să ajute la incluziunea socială a pacienților săi.
Astfel, Fundația Regina Maria prin intermediul Familiei Dr. Wargha Enayti a găzduit sâmbătă prima ediție a acestui eveniment caritabil. “Vreau să pot contribui la conştientizarea crescândă a nevoii foarte mari în România de a ne oferi timpul pentru munca de voluntariat. Activităţile pe care le facem pentru binele celorlalţi sunt importante nu doar pentru cei care au nevoie, ci şi pentru fiecare dintre noi în clădirea unei lumi mai bune. Este o onoare să serveşti pentru semenii tăi”, spune plin de entuziasm şi dăruire doctorul Wargha Enayati, Preşedintele Fundaţiei Regina Maria.
Evenimentul s-a bucurat de oaspeți de seamă precum: Excelența sa, Werner Hans Lauk – Ambasadorul Republicii Federale Germania în București, Dr. Raed Arafat – Secretat de Stat, Ministerul Sănătății, Prof. Dr. Sorin Oprescu – Primarul General al Capitalei.
Evenimentul a fost unul reușit, mai ales că oaspeții s-au putut bucura de muzică de calitate asigurată de: Live & Silent Auction; Grigore Leșe; Horia Brenciu; Jazzapella.