Tabu
CULTURE

CALENDAR POPULAR (II): SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII ÎN LUNA DECEMBRIE!

În data de 12 decembrie este ziua Sfântului Spiridon, patronul cizmarilor, care îi schimonoseşte şi poceşte pe cei care nu-i respectă ziua. Nu se lucrează în aceată zi, căci e rău de căzut de la înălţime şi din pomi.

18 decembrie – Se serbează cu mare veselie, căci e ziua Sf. Modest, protectorul animalelor.

20 decembrie – Ignatul – În toate zonele ţării este ziua în care se taie porcul de Crăciun. De Ignat nu e bine să lucreze femeiele însărcinate.

24 decembrie – Ajunul Crăciunului este ultima zi din Postul Crăciunului. Este ziua în care se porneşte la colindat, dimineaţa. Ziua merg copiii, seara tinerii, iar noaptea adulţii. Colindatul este răsplătit cu mere, nuci, covrigi, bani sau cu un pahar de vin la cei mai mari. Nu se colindă la casele îndoliate.

25 decembrie –  Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a anului – Ziua naşterii Pruncului Sfânt. Crăciunul a fost un om rău la suflet, care i-a tăiat mâinile nevestei lui, Crăciuneasa, pentru că aceasta a ajutat-o pe Fecioara Maria să nască. Maica Sfântă a vindecat-o însă şi în faţa acestei minuni Crăciun s-a creştinat, iar Crăciuneasa a devenit patroana moaşelor.

26 decembrie  – Soborul Maicii Domnului. Este ziua în care se preaslăveşte maternitatea Fecioarei Maria şi strădania Naşterii Pruncului Sfânt.

27 decembrie –  Este ziua lui Sf. Ştefan, întâiul martir, cel care, pentru adânca lui credinţă în Hristos, a fost ucis cu pietre, dar a avut totuşi puterea să se roage pentru cei care îl chinuiau.

31 decembrie – Ajunul Anului Nou.

Între 24 decembrie şi 6 ianuarie, adică Ajunul Crăciunului şi Bobotează, sunt cele 12 zile luminate dintre ani. În aceste zile, în toate zonele şării, se desfăşoară unele practici magice legate de anul care începe.

Aceste articol a fost preluat din arhiva revistei “Bucătăria pentru toţi”. Mai multe detalii aici.

ARTICOLE SIMILARE

Richard Clayderman, concert emotionant la Sala Palatului

NICOLETA LUCIU si ROXANA IONESCU – striptease de Revelion!

ANDREEA BALAN – gafa imensa dupa atentatul de la Paris / FOTO!

Romanul “Simion liftnicul” de Petru Cimpoeșu – ecranizat de Igor Cobileanski

realitatea

Următorul agent 007 ar trebui să fie o femeie, spune fostul Bond, Pierce Brosnan

realitatea

Sărbătoritul zilei de 12 ianuarie

realitatea

Scrie un comentariu