Tabu

În timp ce tastez aceste rânduri, îl şi aud pe şeful nostru, domnul Boerescu, explicându-mi că iubirea platonică nu înseamnă ce credem noi că înseamnă şi că termenul este eronat. Irelevant. Ideea e că, dacă eu spun “iubire platonică”, cei mai mulţi dintre voi veţi pricepe la ce mă refer. Right?

*

Primul buchet de flori a sosit într-o dimineaţă splendidă de mai. Era imens, o combinaţie de trandafiri albi şi crini parfumaţi care te lăsa fără cuvinte. Avea şi un mesaj scurt: „Te iubesc, Ahmed”.

Am rămas fără cuvinte, pentru că, doar în urmă cu câteva zile, ţinusem o cuvântare lungă şi sarcastică despre fete care se culcă cu turcaleţi bogaţi şi despre modul lor ridicol de a parveni. Dar Ahmed nu era ca toţi ceilalţi. Era un bărbat frumos, cu ochi negri, buze pline şi gene lungi, de divă vintage. Am încercat să-l sun, să văd ce a dat în el. Avea telefonul închis, m-am pomenit că trebuie să las un mesaj după semnalul sonor.

„Mulţumesc pentru flori, sunt superbe”, am zis, cu vocea oarecum tremurând de emoţie. „Nu prea ştiu cum să reacţionez.”

În exact zece secunde, m-a sunat înapoi. Fără să-mi dea ocazia să-i spun ceva, a întrebat repede:

„Vrei să ieşi cu mine la o cafea?”

Linişte.

„Ăăă…”

În fond, ţi se puteau întâmpla lucruri mai rele în viaţă decât o invitaţie la cafea de la un băiat care-ţi trimisese un buchet uriaş de flori albe.

„Bine”.

Şi ne-am dus la o cafenea cu lumină difuză şi jazz senzual. Ahmed a început să-mi povestească despre ultima lui călătorie în Africa, ceva despre contrastul înfricoşător dintre lux şi mizerie. Nu-l ascultam, dar, ca să maschez asta, de cum termina o frază, puneam rapid încă o întrebare. Eram emoţionată. Ahmed era frumos, exotic, dar nu-l privisem niciodată ca pe un potenţial partener sexual.

După ce am băut două cafele cu coniac, Ahmed a spus:

„Am avut o zi lungă, obositoare. Te conduc acasă acum, ne mai vedem zilele astea”.

Şi m-a lăsat în uşă, fără urma unei încercări de a mă atinge fizic.

A doua zi, am primit un nou buchet de flori. Orhidee imperiale şi frezii galbene. Biroul meu începuse să arate ca vitrina unei florării.

De data asta, nu mai avea telefonul închis. Am stabilit să cinăm împreună, la un restaurant franţuzesc intim. M-am simţit ceva mai relaxată, am început să glumesc – a reacţionat prima oară puţin stânjenit, dar, în cel mai scurt timp, râdea cu poftă. Era în regulă, ne simţeam agreabil împreună. Am rămas până la ora închiderii.

„E foarte târziu!”, a exclamat el. „Te conduc până acasă şi am fugit!”

Am rămas în uşa casei, îngândurată. Parcă anticipasem alt final. Era ciudat. Cu cât un bărbat te hărţuieşte mai mult fizic, căutând să te îndese în pat, cu atât te îndepărtează de dorinţă; dar cu cât pare să vâneze orice altceva decât asta, cu atât ne face să-l dorim mai mult.

După o săptămână de flori şi seri de răsfăţ, finalizate cu despărţiri de-a dreptul paterne, eram un cazan în clocot. Ceva trebuia să se întâmple.

A opta zi, n-au mai venit flori. A venit, în schimb, un coş uriaş de fructe. Toate fructele posibile: portocale, struguri, mere, ananas, kivi, mango. În sfârşit, am răsuflat eu uşurată, un semn că a sosit momentul fructificării. L-am sunat pe Ahmed:

„Ce facem în seara asta?”

Ne-am dus la un film romantic. Am stat în întuneric, lipiţi unul de celălalt; dar nici atunci nu a încercat să strecoare vreo mână în locuri interzise. Nu mai înţelegeam nimic. După ce maşina lui a parcat în faţa casei mele, am întrebat:

„Pot să te invit până sus? Am un vin delicios”.

„Mai bine nu”, a răspuns pe un ton care nu admitea negocieri.

În ziua care a urmat, a venit un buchet mic de violete şi mesajul: „Îmi pare rău, te iubesc ca pe o doamnă, iar tu nu poţi fi aşa. Adio!”

L-am aruncat furioasă la coş şi am şuierat printre dinţi: „Impotentu’ naibii!” Nu ai cum să te aştepţi ca un om să-şi bată cuie-n talpă, să se spânzure de o grindă sau să se abţină de la sex doar ca să pară o doamnă în ochii tăi. Mai bine călugăreşte-te şi retrage-te într-o peşteră.

ARTICOLE SIMILARE

ELLIE WHITE a pozat pentru Baywatch in TABU!

Cum afectează măștile de față comunicarea noastră

Andreea Damian

Andreea Balan, schimbare de look! Cum arata artista fara extensiile de par!

Alicia Vikander, victima abuzului sexual după ce s-a transformat într-un pachet de mușchi

Andreea Damian

Noua Miss Universe: Paulina Vega din Columbia / …Si bunica ei a fost MISS!

realitatea

Cine a dat-o afară pe Diana Dumitrescu de la «Dansez pentru tine»?

2 comentarii

Scrie un comentariu