Tabu
LIFESTYLE

Primul pictorial cu Elena Basescu si fiica ei!

Elena Basescu si Bogdan Ionescu, sotul ei, au devenit parinti in urma cu aproape patru luni.

Intrebata cum au trecut primele luni de cand a devenit mama, Elena a marturisit: “Sunt schimbări profunde. Evident, vreau ca Sofia să trăiască într-o lume mai bună. Acum, când apare la tele­vizor o ştire legată de sistemul sanitar sau de sistemul de învăţământ, sunt mult mai atentă şi acţionez mult mai decis cu in­strumentele pe care le am la dispoziţie. Vreau ca Sofia să trăiască într-o Românie unde să poată avea acces la cea mai bună educaţie, să aibă certitudinea că, orice s-ar întâmpla, e în siguranţă, că sistemul de sănătate funcţionează şi că are şanse să-şi aleagă orice profesie va dori. Îmi doresc mult ca ea să trăiască într-o Europă puternică şi unită, dar mai ales într-o Românie în care nimeni să nu cunoască lipsurile. Primele trei luni au trecut cu foarte multe nopţi nedormite. Dar asta nu înseamnă nimic prin compa­raţie cu fericirea pe care o aduce Sofia în viaţa mea şi a lui Bogdan. Trăim pentru fetiţa noastră!”

elena 2

“Sofia a simţit, probabil, cât este de aşteptată şi s-a grăbit să apară în viaţa noastră cu fix o lună mai devreme. Deci, mai erau foarte multe lucruri de făcut. Practic, doar pereţii camerei sale au fost pictaţi, cu restul fiind uşor nepregătiţi. Cert este că a fost o mobili­zare de forţe a întregii familii: a mamei, a tatălui meu, a Ioanei, a lui Bogdan şi a părinţilor săi. Când am ajuns acasă de la spital am avut bucuria să găsesc ca­mera Sofiei pregătită şi plină de surpri­ze. Mărturisesc că am avut o presimţire privind naşterea. Cu doar o zi înain­te, eram neliniştită, pentru că nu aveam gata geanta pentru maternitate, deşi toată lumea îmi spunea că e timp pentru asta toată luna septembrie”, a mai spus ea pentru revista Viva.

ARTICOLE SIMILARE

MAI MULT gust, mai multa savoare!

LAURA COSOI i-a gatit curcan lui SMILEY!!!

Investitorii globali cer KFC, McDonald’s și Burger King să reducă emisiile de carbon

realitatea

Ce produse de lux sunt cu adevărat cele mai bune cadouri de Crăciun?

Tabu Tabu

De Dragobete, colaborare intre Holograf si Antonia! ASCULTA AICI!

Cum să ai o relație fericită cu iubitul tău și cu Brad Pitt-¦

realitatea

Scrie un comentariu