La început, a fost reţeaua aia socială unde eu, tu şi vecinul tău Costică ne-am înscris gratuit, să ne batem pe burtă cu ce vedetă ne plăcea şi să ne spionăm ecşii fără ca ei să ştie. Apoi am început să ne facem pagini pe Facebook, să ne facem evenimente pe Facebook, să ne facem publicitate pe Facebook, să trăim şi să dormim cu Facebook. La fel de natural ca şi grija. Şi să ne isterizăm de câte ori Facebook vrea şi el ceva, de parcă pe mama ar chema-o Zuckerberg.
Într-o noapte, deşi aveam de scris, mă agasa un cetăţean cu chef de vorbă. Genul de ins care are impresia că şi-a luat internet cu tine inclus(ă) la superofertă şi că are dreptul să te pistoneze la ce oră din zi sau din noapte doreşte, fără întrebarea de bun simţ: “poţi vorbi?”. Printre alte inepţii, flăcăul a început să mi-o aştearnă pe aia cu “mamă, ne ia Facebook datele personale şi face sondaje pe seama noastră”. “Aşa, şi?” l-am întrebat eu neprietenos.
Poate că omul era obişnuit ca genul ăsta de discuţie să curgă într-un consens din ăla al calicilor: “Da, mă, ne jumuleşte Facebook ca pe găini opărite!” “Oooof, capitalismul ăsta rapace!” “Şi dacă tot suntem de aceeaşi părere, poate ne şi vedem la un sug.”
“Cum aşa, şi? Ţie-ţi convine?” a întrebat. “Băi, pretenaş. Eu scriu acum un text care va ajunge la cea mai mare parte din cititorii lui via Facebook. Mi-am vândut un tiraj din carte via Facebook. Spectacolul meu Povestiri din Miserupia (apropo, lume, următoarea reprezentaţie e marţea asta, pe 21 ianuarie) supravieţuieşte via Facebook. Tu ai oportunitatea să mă seci cu inepţii la ora asta tot via Facebook. Nu ţi se pare că, undeva, e normal să oferim şi noi ceva la rândul nostru?”
Pauză. Bun, m-am întors la textul meu. Bling, din nou ferestruica: “dar mie Facebook nu-mi dă nimic!”
Aş fi putut să mă enervez. Să-i spun că însăşi oportunitatea să freci la icre oameni care n-au nici o treabă cu tine e un lucru care NU se înţelege de la sine. Să-i spun că e nicăieri în viaţă tocmai pentru că nu ştie să construiască din ceea ce primeşte şi că exact din motivul ăsta o să moară homeless în şanţ. Dar asta ar fi însemnat să ies din mood-ul textului pe care-l scriam. Aşa că i-am zis scurt: “Desfiinţează-ţi contul şi gata!” “De ce????”
Din punctul ăla l-am lăsat să vorbească de unul singur. Aveam de scris. Şi în fond, de ce să educ eu un tip despre care am stabilit cu un paragraf mai sus că o să moară homeless? 🙂
Lăsând gluma la o parte, e uluitor să constaţi cât de uşor ajung oamenii să creadă că li se cuvin chestii. Da, Facebook îţi ia datele personale şi le prelucrează pentru sondaje de opinie. Îţi şi bagă pe gât reclame. Dar tu, la rândul tău, te vinzi zi de zi pe Facebook şi îţi iei zi de zi doza de confirmare de pe Facebook, când pui o poză cu tine sau cu varza a la Cluj pe care ai făcut-o şi cincizeci de cocalari dau like instant.
Recent, Huffington Post a publicat un articol în care cita un tip de la Veritasium care ne explica faptul că numărul de like-uri ne scad pentru că materialista aia de Facebook acordă prioritate plătitorilor, şi nu pozei tale de pe Instagram cu căţelul Grivei aducând un băţ. MI SE PARE FIRESC. Toţi acordăm prioritate plătitorilor. Am fi nişte ipocriţi siniştri cu duble standarde dacă i-am acuza pe alţii de ceea ce face fiecare dintre noi. Şi nu în ultimul rând, hai să râdem împreună de un mic amănunt ironic. E un articol de tras Facebook de urechi, nu? Bun, număraţi câte simboluri de sharuire şi like-urile pe Facebook are doar în zona titlului.
E ca şi cum cineva te-ar bârfi că eşti o japiţă oportunistă, apoi te-ar ruga să fii atât de amabil să propovăduieşti bârfa la tot oraşul.