Tabu
CULTUREWhat's hot

IN-CRE-DI-BIL! Ce a facut Procuratura dupa accidentul aviatic din Apuseni!!!

IN-CREDIBIL! Ce a gasit cu cuviinta sa faca Procuratura a doua zi dupa tragicul accident din Apuseni!!!  Dr. Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias, a dezvăluit că, marți, la o zi după accident, cei de la Procuratură au sunat la Spitalul Elias. Conform DCNewsaccident apuseni, anchetatorii au solicitat fișa postului pentru dr. Calu și au vrut să afle dacă acesta se afla în timpul programului luni, la momentul accidentului.

Dr. Calu participă voluntar în programul de transfer de organe, fără să fie remunerat. El are jumătate de normă la Spitalul Elias și jumătate de normă ca profesor la UMF „Carol Davila” din București.

Dr. Valentin Calu este specialist în chirurgie toracică, hepatică şi transplant şi purtător de cuvânt al Spitalului Elias. El este cel care a sunat-o, imediat după prăbuşirea aeronavei, chiar pe directoarea medicală a unităţii, Dana Safta, căreia i-a spus „Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir“. Ulterior, a făcut un foc pentru a se încălzi, cu ajutorul obiectelor din bagajul său – papuci, halat, after-shave.

Foto: Stiri de Cluj

ARTICOLE SIMILARE

PRAGUL CELOR 40 DE ANI

Eurovision România. Peste 80 de piese au intrat în preselecţie

Andreea Damian

Lucian Viziru “a fugit” din Romania din cauza bancilor!

Sabrina Valeriu – Despre tratamente homemade și ritualuri de înfrumusețare

Premiile Oscar 2024 – lista completă a nominalizărilor

Andreea Damian

Leguma-minune care distruge celulele canceroase

1 comentariu

Scrie un comentariu