Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

VICTOR SLAV – rasfatat de iubitele lui bogate

slav bianca 1În popor se spune că bărbatul e cel care ţine casa. Dar în cazul lui Victor Slav (33 de ani) lucrurile stau invers. Coincidenţă sau nu, şi Anda Adam, şi Bianca Slav câştigă mai bine decât “băiatul de la Meteo”, jucând rolul de cotizant principal la cheltuielile casei…

Victor Slav are lipici la bani. La cei ai iubitelor lui. Nu spunem că nu câştigă bine, din contră, salariul său de aproape 3.000 de euro ar fi, pentru o persoană obişnuită, o avere. Însă şi Anda Adam, fosta sa iubită, şi Bianca, încă soţia lui, au venituri incomparabil mai mari.

La despărţirea de Anda, după şase ani de relaţie, chiar a circulat un zvon, alimentat probabil de persoane din anturajul celor doi, conform căruia ruptura ar fi fost cauzată şi de faptul că interpreta simţea că pe umerii ei stă tot greul financiar.

Se pare că blonda, care câştigă lejer peste 10.000 de euro lunar din concerte, acoperea în totalitate cheltuielile casei. Tot ea plătea şi chiria de 800 de euro pentru apartamentul pe care cei doi îl ocupau într-un cartier rezidenţial.

Bianca l-a primit în casa ei

Cât despre Bianca Drăguşanu… Roşcata avea deja zestre când a luat-o de nevastă: un apartament în care el doar şi-a adus hainele. În plus, se ştie că Bianca are mai multe surse de câştig, care-i aduc, lunar, de două, trei sau chiar de patru ori mai mulţi bani decât câştigă Victor.

De exemplu, pentru o apariţie la un eveniment monden, Bianca ia între 1.500 şi 2.000 de euro. E plătită şi pentru apariţiile în emisiuni, ia bani şi din reclame, iar de curând şi-a deschis şi o afacere cu rochii…

A pus mâna pe darul de nuntă?

La nunta lor din toamna anului trecut, Bianca şi Victor au strâns o sumă frumuşică din darul de nuntă. În jur de 100.000 de euro. O apropiată a celor doi susţine că Victor a luat toţi banii aceştia, pe motiv că soţia lui e prea cheltuitoare.

“Banii stăteau la el, iar ea, iniţial, a acceptat, căci considera că are o mentalitate practică. Dar pe urmă şi-a dorit şi ea o parte din ei. Mi-a şi zis, într-o zi : «Fată, ăsta a pus gheara pe tot caşcavalul de la nuntă!»”, a mai dezvăluit aceeaşi persoană.
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/victor-slav-lipici-femei-bani-baiatul-meteo-rasfatat-iubitele-bogate-479765.html#ixzz2rWWx96G5

ARTICOLE SIMILARE

Mihaela Radulescu arunca bomba: Nu pot avea copii cu Dani!

realitatea

Boala ANTONIEI dezvaluita de socrul ei

Fiul lui Valeriu Lazarov s-a insurat, la Miami, cu o romanca !

Se schimbă prețul rovinietei! Cât va costa de luni, 11 martie, taxa de drum

Andreea Damian

Cafeaua – între drog şi medicament

Vica Blochina i-a dat de gol! Ce fac Bianca şi Victor când nimeni nu-i vede

Scrie un comentariu