Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

CE a patit omul care l-a facut de ras pe PUTIN la JO de la SOCI

soci cerc olimpic defect“Tehnicianul din cauza căruia nu s-au aprins toate cele cinci cercuri olimpice la Ceremonia de Deschidere a JO de Iarnă a fost găsit mort” a fost ştirea care a făcut vâlvă la sfârşitul săptămânii, însă ea s-a dovedit a fi gluma unui site satiric.        SOCI 2014. O ştire publicată sâmbătă, la nici 24 de ore de la Ceremonia de Deschidere a JO de Iarnă, a avut darul să şocheze opinia publică din întreaga lume, presa de limba engleză propagând informaţia cu repeziciune. Se spunea că persoana care a fost responsabilă cu “deschiderea” inelelor olimpice şi nu s-a achitat cum trebuie de sarcină, a fost găsită moartă. Se citau rapoarte ale autorităţilor locale de la Soci în care se specifica că trupul lui Boris Avdeiev a fost găsit în camera sa de hotel, cu multiple răni de cuţit. Avdeiev era un tehnician responsabil cu transformarea a cinci fulgi de nea în cercuri olimpice, pe parcursul Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Lucrurile nu au decurs tocmai cum trebuia, ce-la de-al cincile fulg nereuşind să-şi schimbe forma. În ştire se spunea că deşi Avdeiev a fost mutilat şi pe corpul său se puteau distinge clar semnele unei lupte, anchetatorii nu bănuiau nimic necurat. “Sigur, există răni prin înjunghiere şi vânătăi pe tot corpul, dar nu se ştie cine le-a cauzat. Poate s-a împiedicat pe un set de cuţite. Este groaznic când se întâmplă astfel de accidente. Dar poate că domnul Avdeiev ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a rata ceremonia de deschidere. Astfel de accidente au tendinţa să li se întâmple celor care trădează Rusia”, ar fi spus un procuror. Ce au omis majoritatea publicaţiilor a fost că site-ul pe care a apărut ştirea, Daily Currant, este unul satiric, care a mai publicat articole de acest gen, scriind că Vladimir Putin i-a dedicat lui Stalin JO de la Soci, că Putin a ucis un urs grizzly cu mâine goale sau că 37 de persoane au murit în Colorado, din cauza supradozelor, în prima zi în care s-a legalizat vânzarea şi consumul de marijuana. –

Mai mult aici: http://www.romaniatv.net/stirea-care-a-cutremurat-lumea-pentru-o-clipa-a-fost-omorat-cel-care-a-gresit-la-deschidere-jo-2014_125708.html?utm_source=Libertatea&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post#sthash.yNaYrmjV.dpuf

ARTICOLE SIMILARE

LOVE STORY – cu cine se iubeste acum MALVINA

Epoca de AUR in bucatarie

ADELINA PESTRITU si-a furat-o urat de la ILINCA VANDICI

Nick Cave a publicat o scrisoare deschisă cu privire la doliul după fiul său

realitatea

Maia Morgenstern, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE: La un pas de AVORT

realitatea

Celebrity make-up: Charlize Theron

Scrie un comentariu