Tabu
LIFESTYLE

Andreea Raicu A URMAT O CURĂ SPIRITUALĂ: “Am plâns foarte, foarte mult acolo”

Ashramul, loc special din India creat pentru meditatie si rugaciune, a ajutat-o pe Andreea Raicu să depăşească anumite temeri pe care le-a acumulat în timpul vieţii. Vedeta a vorbit despre aceasta experienţă la emisiunea “Dincolo de aparențe”.

“Am plecat în India să stau două săptămâni și am stat o lună. Acolo m-am eliberat de frici. Am învățat să nu mai anticipez. Trebuie pur și simplu să las viața să mă surprindă. O învățătură de acolo care îmi este benefică este următoarea: că realitatea este una singură, nu cea pe care mi-o imaginez eu, și că dacă lucrurile sunt așa, ele nu se vor schimba niciodată”, a povestit vedeta.

“Am ales un ashram care nu te scoate din viaţa ta normală cu totul. Ideea acestuia era să te ajute să te linişteşti într-un mediu similar cu ceea ce trăieşti tu. Sunt restaurante, sunt meditaţii de dimineaţa până seara, dar e decizia ta dacă vrei să te duci la ele sau nu. Nu eşti în mijlocul unui câmp în care cineva te obligă să te rogi la 6 dimineaţa când e prima meditaţie. Bineînţeles, sunt şi cursuri unde stai în izolare 5 zile, eu am făcut un astfel de curs. Am plâns foarte, foarte mult acolo. Nu intri la cursurile cele dure decât în urma unui interviu în care îţi testează starea. E o dependenţă bună. Îmi doresc ca meditaţia să fie singurul lucru care să-mi dea dependenţă”, a mai spus Andreea.

ARTICOLE SIMILARE

Ponturi ca să nu depășești bugetul în vacanță

Andreea Damian

Bianca îi RĂSPUNDE DUR lui Huidu: “Unii sunt acuzaţi de ucidere din culpă…”

Alegeri Prezidențiale 2024. Candidați + cum arată buletinul de vot. Reguli în secția de votare și în cabina de vot

Andreea Damian

Pleo, robotul cu personalitate s-a lansat oficial în România

realitatea

Nicoleta Luciu si-a satisfacut poftele! Uite-o cum infuleca shaorma si placinta!

Păturica pentru sex

realitatea

Scrie un comentariu