Tabu
LIFESTYLE

Florin Dumitrescu de la MasterChef s-a însurat!

Sâmbătă a fost zi mare pentru Florin Dumitrescu (26 de ani) de la MasterChef. Celebrul bucătar s-a căsătorit cu iubita sa, Cristina Sima (35 de ani), la Mănăstirea Caşin din Bucureşti.

Cununia religioasă a fost programată la ora 18.00, dar totul a început abia după 40 – 45 de minute, deşi Florin Dumitrescu şi Cristina Sima au ajuns la timp. Înainte s-a desfăşurat altă ceremonie, care s-a prelungit destul de mult.

Florin şi Cristina au venit separat pentru că mirele a ţinut neapărat să nu-şi vadă mireasa, confom click.ro. “Vreau s-o văd doar în biserică”, a spus chef-ul. Astfel, Cristina a stat în maşină cele trei sferturi de oră, aşteptând răbdătoare să fie condusă înăuntru.

Cununia religioasă a început către ora 19.00, iar Florin Dumitrescu a intrat în biserică cu cele două perechi de naşi, Liana Stanciu şi Miţă de la Bere Gratis şi Radu şi Anne Marie Pârlog, prietenii lor. Apoi, Miţă a condus-o la altar.

florin 1

Florin şi Cristina au avut patru domnişoare de onoare, îmbrăcate în gri.

La ieşirea din biserică au făcut fotografiile de grup şi au declarat cât de emoţionaţi şi de fericiţi sunt. Petrecerea a avut loc într-un cort amenajat în incinta studiourilor de la Buftea. Florin şi- a delectat nuntaşii cu preparate rafinate, iar tortul a fost realizat de nişte foşti concurenţi MasterChef, respectiv Victor Nemeş şi Alex la cofetăria Cristinne.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Zamfirescu si-a facut o vila în curtea fostei soţii!

Meghan Markle și Kate Middleton, așa cum nu le-ai mai văzut: cărunțite și pline de riduri

Andreea Damian

Scandal: CORINA a concediat-o pe iubita lui SMILEY!

BENDEAC despre moartea mamei MONICAI GABOR

Nomazii digitali, interziși în cafenele

Andreea Damian

Cât costă o cameră de hotel pe litoral sau la munte în minivacanța de 1 Mai

Andreea Damian

Scrie un comentariu