Tabu
lifestyle

SCANDAL! A aparut un presupus FIU al lui Sergiu Nicolaescu! …Dar CNP-ul e al unui ziarist de televiziune!


UPDATE 3: Ioan Carmazan face lumina in cazul mostenitorului misterios al lui Sergiu Nicolaescu: “Prima lui nevasta a fost gravida, dar n-a pastrat copilul. Apoi, Dumnezeu nu i-a mai dat altul”.
Regizorul Ioan Carmazan, cel mai bun prieten al regretatului Sergiu Nicolaescu, a vorbit, pentru „ring”, despre multe aspecte controversate din viata cineastului.
El sustine ca nu exista niciun copil secret al lui Sergiu Nicolaescu, dar ca acesta ar fi putut avea unul cu prima sa nevasta, Mariana.
“Nu, nu! Daca exista, ar fi aparut. Sa-ti mai spun un lucru: am facut odata niste poze, eu alaturi de copiii mei si cu el. El stand pe scaun, asa, ca „pater familias”. La un moment dat, cand m-am dus la el, ne-am uitat la fotografii. Sergiu a zis: „Te felicit! Ce bucuros esti ca ai copii, uite, eu n-am avut ocazia asta!”. Daca ar fi existat un copil, credeti ca Sergiu nu l-ar fi adus langa el?…Am mai aflat de la el povestea ca prima sotie a fost gravida si ca, fiind foarte tineri, n-au lasat copilul. Dupa aceea, Dumnezeu nu i-a mai dat. Asta stiu de la el”, a declarat Ioan Carmazan.
Regizorul a dezvaluit si faptul ca Nicolaescu s-a iubit si cu actrita Ileana Popovici, in anii ’70.
“Sergiu a stat si cu Ileana Popovici timp de opt ani, dar nu au fost casatoriti. Ileana era si actrita, si cantareata, si redactor muzical, o fata inteligenta si frumoasa”, a marturisit Carmazan.

UPDATE 2: Cererea depusă la Judecătorie, a fost întocmită cu datele unei persoane publice, un jurnalist numit Vasile Rotaru. Cel ale cărui date apar în înscrisurile de la tribunal este din Republica Moldova şi a studiat jurnalistica la Universitatea de Vest din Timişoara. Aici a şi început să lucreze în presă, întâi la publicaţii şi televiziuni studenţeşti, apoi la TVR Timişoara, ajungând ulterior la Bucureşti, la Realitatea TV.

Acesta susţine că datele i-au fost folosite abuziv şi că nu vrea să dea declaraţii pe această temă, pentru că nu vrea să fie implicat într-un scandal cu care nu are nimic de a face.

UPDATE: Răsturnare de situaţie în cazul aşa-zisului “fiu nelegitim” al lui Sergiu Nicolaescu. Două persoane au depus, la Judecătoria Sectorului 1, cereri de recunoaştere a paternităţii, spunând că ar fi fiii nelegitimi ai regizorului decedat în 3 ianuarie 2013. Cu toate acestea, datele de identificare ale unuia dintre presupuşii “fii” aparţin unui jurnalist.

Concret, una dintre cele două cereri era înregistrată de un anume Vasile Rotaru, care s-a identificat cu ajutorul unui CNP. Cercetările au arătat, însă, că acest CNP aparţine unui jurnalist de la o televiziune de ştiri.

Dacă se va dovedi că a fost vorba despre o încercare de furt de identitate, cel care a depus cererea riscă o pedeapsă între 3 luni şi 3 ani de închisoare.

Judecătoria sectorului 1 a înregistrat luni dimineața cererile lui Vasile Rotaru, bărbatul de 32 de ani, domiciliat în Germania, care susține că e fiul din flori al marelui regizor Sergiu Nicolaescu.

Vasile, fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu și-a așternut povestea de viață pe o singură pagină, cerând pe de-o parte oprirea incinerarii maestrului, care evident că a rămas deja fără obiect, iar pe de alta parte, stabilirea paternității sale față de regizor.

După ce explică faptul că între mama sa și Nicolaescu a avut loc o poveste de dragoste în urma căreia s-a născut el și că până acum nu și-a revendicat statutul de fiul al maestrului pentru a nu-i afecta acestuia imaginea, Vasile R. cere ca judecătorii să o oblige pe Dana, nevasta regizorului, la plata cheltuielilor de judecată.

Bărbatul care susține că este copilul din flori al regretatului regizor Sergiu Nicolaescu se numește Vasile Rotaru, are 32 de ani și este născut pe 1 aprilie 1980.

Bărbatul spune că știa de la mama sa că tatăl său este o persoană foarte cunoscută în România, dar a aflat mai târziu că acesta este Sergiu Nicolaescu. El a adăugat că mama este cea care nu a vrut niciodată să facă publică această informaţie, pentru a aduce prejudicii carierei marelui regizor.

De asemenea, Vasile Rotaru susține că s-a hotărât să facă publică identitatea sa în momentul în care soția regizorului a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat. El spune că va aduce probe și martori care vor confirma spusele lui.

Mai mult: CINE ESTE presupusul FIU NELEGITIM al lui Sergiu Nicolaescu – Vedete de la noi | Libertatea.ro

Mai mult: Fiul lui Sergiu Nicolaescu se numește Vasile. Vezi aici ce îi cere soției maestrului! – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

COVER STORY: Definițiile lui 2009

realitatea

Daniela Crudu a prezentat ştirile ca nimeni alta!

Romy Schneider, fotografii în premieră

realitatea

Beyonce, acuzată că a furat un model de pantaloni – FOTO

realitatea

MIHAI ALBU enervat de gaina sotiei lui!

Madonna și Dolce, petrecere cu fast

realitatea

Scrie un comentariu