Tabu
LIFESTYLE

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarif modic pentru o noapte de cazare

Turiștii care vor la meargă în stațiunile de la Marea Neagră, în perioada 1 – 30 septembrie 2023, se pot caza în hoteluri și pensiuni plătind cu până la 70% mai puțin în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, prin ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”, transmite Agerpres.

Până acum, s-au înscris în program 68 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor peste 5.000 de locuri de cazare pe noapte, a anunțat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Conform estimărilor FPTR, peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile sunt vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.

În programul „Litoralul pentru toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minimum 5 nopţi.

În acest program s-au înscris hoteluri de două până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Iubitul secret al SIMONEI HALEP: de ce familia jucatoarei ameninta!

VESTE CUTREMURĂTOARE despre Michael Schumacher!

Ultima seara a lui BARTOS la Pro TV! Cine il va inlocui!

Nicoleta Luciu, din nou însărcinată? «Am mâncat pentru doi»

Cele mai frumoase mesaje de 8 Martie 2022

Andreea Damian

Ghidul femeii însărcinate la locul de muncă

Andreea Damian

Scrie un comentariu