Nici nu știu cu ce să încep să descriu filmul A quiet place. Poate cu ceva ce mă sperie de fapt cel mai mult în filmele apocaliptice horror sau SF. Oamenii care se reproduc.
Adică ai o planetă distrusă de zombi, de extratereștri, de o bombă nucleară, de viermi gigantici sau caracatițe deștepte, fără posibilitatea de a-ți hrăni familia foarte bine, fără perspective, alergi toată ziua de colo-colo încercând să eviți să ajungi cina unuia cu cinci rânduri de dinți și ce te gândești, oh, draga mea, hai să mai facem un copil! Nu știu, pentru mine, mai ales în filmele cu dezastre, nevoia asta isterică de reproducere a omului, indiferent de mediul în care trăiește, este mai înspăimântătoare decât orice monstru.
Liniștea din film – pentru că e un film de groază – a fost un factor nou, mai ales că majoritatea filmelor din genul acesta se bazează tocmai pe stimulii auditivi – care sunt considerabil mult mai puțini decât te-ai aștepta. Dar și când apar, practic fiecare scârțâit de podea te ține cu sufletul la gură. Să zicem nota 8 pentru găselniță – chiar am tresărit major de câteva ori. John Kasinski (în rolul principal masculin – Lee Abbott) joacă alături de soția lui din viața reală – Emily Blunt (în film, în rolul Evelyn Abbott) împreună cu care, în film, într-o lume în care oamenii sunt aproape de dispariție din cauza unor invadatori feroce, crește doi copii pe care încearcă să-i învețe să supraviețuiască. Bine, la începutul filmului au trei dar unul – puf! e mâncat. Cum spuneam, rămân cu doi dar nu pierd timpul ci fac și un al treilea, să fie. Nu știm exact ce sunt creaturile înfometate căci nu ni se spune dacă sunt extartereștri sau create în laborator chiar de către oameni. Tind să cred că este vorba totuși de un experiment genetic scăpat de sub control căci doar oamenii ar putea să producă o specie atât de lacomă și rudimentară în același timp. Adică după chipul și asemănarea noastră oarecum.
În orice caz, la un moment dat familia Abbott pare că se descurcă, mai vânează un pește, se mai ascund puțin prin porumb, mai spală o rufă. Dar apoi doamnei Abbott îi vine sorocul și trebuie să nască. Practic oricine cu puțină minte și-ar fi dat seama de la bun început că acesta va fi începutul sfârșitului. Nu și cei doi părinți. Abia după ce se naște al treilea copil se gândesc, de fapt stai puțin, că noi nici ăstora doi pe care-i avem deja nu le putem garanta că nu vor sfârși în stomacele creaturilor. Dar na, ce contează, să încurajăm natalitatea, vedem noi după aceea ce facem cu copiii.