Am o problema cu epopeele cu zei si muschi si cu comediile cu catei si prosti. E bine sa fie din toate, dar, la noi pe ecrane, unele saptamani par sa nu ofere nimic pentru interior. Vorba aia: nici creier, nici dureri de cap – noi sa fim sanatosi. Saptamana asta imi permit sa anticipez (sper !) o premiera si sa scriu despre A single man, tag-uit pe un celebru site romanesc de filme asa cum se poate vedea in titlu.
Exista si funduri goale in debutul lui Tom Ford, dar parca ii pot gasi si alte virtuti. Scenariul pleaca de la cartea omonima a lui Christopher Isherwood (tatal literar al lui Sally Bowles si al filmului Cabaret) si prezinta o zi, ultima, din viata unui profesor de limba engleza, in Los Angeles-ul anilor ‘60. Profesorul, pe nume George (Colin Firth), se intampla sa fie homosexual si intr-o serioasa convalescenta emotionala, in urma pierderii iubitului sau intr-un accident de masina. A single man este construit pe o structura de flashback, momentele fericite din viata cuplului venind sa sustina un film care, neavand neaparat o poveste, se bazeaza aproape exclusiv pe detaliu si senzatii. Trecutul lui George si viitorul lui imposibil se construiesc in paralel, intr-o coregrafie a simturilor.
Debutul regizoral al lui Tom Ford si al casei lui de productie, Fade To Black, incepe foarte frumos. Cum, de altfel, si continua. Atentia designerului pentru haine si decoruri, coafuri si accesorii, unghiuri, lumina si culoare (factura imaginii se schimba functie de starea personajului), pentru tot ceea ce se vede, este ravasitoare. Toata pelicula arata ca o reclama. Oamenii sunt frumosi – chiar si Colin Firth, care, in mod miraculos, reuseste sa sparga imaginea englezului natang, perfect doar pentru femei grase si filme de epoca. Atat de frumosi sunt actorii in A single man incat nu cred ca o sa risc sa ma uit in oglinda vreo cateva zile. Nu doar frumosi insa. Miscarile le sunt coregrafiate, fiecare oprire se face intr-o pozitie estetizanta, de poster – nu m-as fi mirat sa vad la sfarsit un parfum mic, o pereche de ochelari de soare, un logo, ceva care sa indice produsul si sa mi-l fixeze in minte. Sunt si cateva fraze, bine intoarse, pe muzica (aproape cap-coada, inflatie de viori, emotionanta, tot ca intr-o reclama!) atat cat sa creeze senzatia ca oamenii aceia exista, simt, gandesc, au umor. Ford pare sa fi inteles foarte bine care ii sunt limitele si care atuurile si sa fi insistat in directia buna.
A single man este un film foarte gay. Dramatic, calofil, pretentios, superficial (si sper sa nu ma umplu de injuraturi afirmand sinonimia asta). In acelasi timp insa, intr-un mod neasteptat si oarecum perfid, printre haine de designer si buze de fotomodel, reuseste sa vorbeasca despre singuratate, batranete, frica, sfarsit, sens, intamplare si despre felul in care aceste lucruri se resimt de minoritatea careia atat Ford ( filmul este dedicat iubitului sau, Richard Buckley), cat si Christopher Isherwood ii apartin(eau – Isherwood a murit in 1986). Am tinut sa afirm aceasta apartenenta pentru ca, dincolo de lipsa de substanta, este ceva asumat, autentic, intens si, din acest motiv cred valoros in A single man.
Pana apare filmul si, eventual parfumul, doua trailere. Unul pentru realitate si altul pentru fictiune.