“Noi am dat de la început un perimetru mult mai restrâns şi mult mai precis. Şi da, puteam face mai mult, dar n-a ţinut de noi”, îmi spune un ofiţer SRI fără să ne ştim, neapărat, prea bine. Vorbeşte şoptit şi face, parcă, în mintea lui de om, nu de ofiţer al unui serviciu de informaţii, un calcul tacit că, şi dacă s-ar fi câştigat numai 30 de minute sau o oră, tot ar fi fost ceva. Mai mult AICI – http://www.gandul.info/puterea-gandului/tara-din-capul-lor-11982190.
De la Unitatea Militară din Câmpia Turzii vine un mesaj. În spatele anonimatului, ni se povesteşte că paraşutiştii au primit alerta în nici 20 de minute după ora prăbuşirii, s-au echipat, au pregătit un elicopter capabil să zboare în condiţii meteo dificile cu militari de elită şi au aşteptat, pentru a pleca, un ordin care n-a mai venit.
“Multe aş putea spune şi abia aştept să se încheie ancheta, să pot ieşi si să vă explic exact cum a funcţionat totul. Aş face-o şi azi, dar a trebuit să dau în scris că nu fac niciun comentariu public până nu e gata ancheta. E fals 90% din ce vedeţi acum în spaţiul public”, se apără, cu jumătate de gură, unul dintre cei obligaţi la demisie.
Nu ştiu şi n-am putut să aflu, dată fiind Omerta din jurul acestui accident, câţi dintre ei spun adevărul sau câţi bravează. Instituţiile care ar fi trebuit, măcar ca dovadă a bunei-credinţe, să ne dea cât mai rapid, toate informaţiile pentru a combate intoxicările, refuză să ne spună măcar dacă România avea plătit abonamentul COSPAS-SARSAT de localizare a unui avion civil care s-ar prăbuşi azi, mâine sau peste o lună. Ce ştiu e că am simţit zilele acestea, mai mult ca oricând, frustrare, dezamăgire şi dezgust la oameni din instituţii-cheie de care, ne place ori nu, depindem toţi.
La nici o săptămână, 112 a funcţionat perfect, a localizat gravide şi bătrâni care-au cerut ajutor de sub zăpadă, a trimis pompieri şi medici SMURD care să aducă pacienţi sunaţi că s-a găsit un ficat sau un rinichi bun de transplantat, a chemat militari care să dea la lopată într-un iad îngheţat. Au executat, demoralizaţi şi neîmpăcaţi cu nedreptatea de a nu se putea apăra cu o zi înainte, un ordin şi s-au lăsăt duşi, fără resentimente, de bunul simţ, de gândul că linia dintre viaţă şi moarte e de multe ori prea fină ca să mai fie timp de ezitări.