Când prestezi un job în domeniul artelor şi literelor, sau când bântui pur şi simplu pe Internet, acest uriaş bloc de texte fără corector, in când în când, îţi aterizează sub nas câte… un… text… care e mai… încărcat… de punc…te-pu…ncte decât d…e litere… Şi e enervant. E aproape la fel de enervant!! ca excesul (!?!?!) de semne de exclamaţie cu sau fără semne de întrebare printre ele. Şi, ce e mai grav, spune lucruri foarte urâte despre autor.
1. Autorul n-a înţeles la ce se folosesc semnele de punctuaţie.
Dragi prieteni. Orice text… plin… de puncte-puncte… are… exact… valoarea… pe care… o… are… fără… ele. Să verificăm. Orice text plin de puncte-puncte are exact valoarea pe care o are fără ele. Sunteţi de acord că e exact aceeaşi frază, că are exact acelaşi sens, dar un coeficient de enervabilitate infinit mai mic?
Bun. Exact acelaşi lucru se aplică şi la “Dragă… Marcela…, În… ochii tăi… văd tot Parisul…” “E şi… vaca mea… pe acolo…?”
Rostul punctelor de suspensie e să sugereze:
a) că vorbitorul e întrerupt de altcineva. “Dragă Marcela, în ochii tăi văd tot Pari…” “E şi vaca mea pe acolo?”
b) că se întâmplă o schimbare bruscă de situaţie.
“Dragă Marcela, în ochii tăi văd… (poc) o venă spartă şi tot Parisul”
În rest, le folosiţi complet inutil.
2. Autorul vrea să pară mai interesant decât este.
Când omul e foarte sigur pe conţinutul a ceea ce scrie, scrie pur şi simplu. Când are impresia că lucrurile pe care le spune sunt banalităţi de doi bani – şi de cele mai multe ori, asta şi sunt – plusează cu puncte-puncte, să ne facă să credem că are trăiri atât de ample încât nu pot fi rezumate în cuvinte. Ei, bine, iată cum stă treaba. Când te ocupi cu scrisul, cuvântul e arma, pâinea şi nevasta ta. Dacă nu-l găseşti, poate e cazul să treci la o îndeletnicire bazată pe gemete şi / sau interjecţii.
Dar nu, punctele de suspensie nu tranformă plicticoşenia în factor wow sau superficialitatea în profunzime. Nu fac decât să semnalizeze: “Aici e un omuleţ nesigur pe contentul său” Ceea ce ne duce la
3. Uneori, când elimini punctele de suspensie inutile, excesul de semne de exclamaţie şi alte “podoabe” de prost gust, rămâne un text mai bun în urmă.
Am zis uneori. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar, pe viitor, vă invit să completaţi punctele de suspensie cu exact ce aţi fi vrut să spuneţi prin ele.
“Dragă… Marcela… În ochii tăi… văd… tot… Parisul…”
“Dragă – cum te-o fi chemând? ah, da! – Marcela (mişto nume)! În ochii tăi de o culoare indefinibilă, ceva între verde şi gri, văd mii de sentimente, tot ce aş fi vrut să văd şi ceva în plus, care nu ştiu ce caută acolo: Parisul, capitala Franţei.”
Better, nu?
Sau, dacă realmente nu aveaţi de spus decât “Dragă Marcela, în ochii tăi văd tot Parisul”, nu mai puneţi puncte de suspensie şi gata.
4. Oricum, nu ne ucideaţi cu suspansul.
Dacă cineva ar scoate o broşurică, iar pe fiecare pagină ar fi câte un cuvânt: “Dragă…” / “Marcela…”, atunci aş înţelege. Pentru că trebuie să faci o acţiune, cum ar fi datul paginii, să vezi continuarea. Dar când continuarea e în acelaşi rând, suspansul e inexistent, iar mimarea lui e ca şi cum aş veni eu la tine în mână cu o bancnotă de 10 lei şi ţi-aş întinde-o întrebând: “Ia ghici, ce-ţi dau acum?”
Scrieţi simplu şi curat, prieteni. Cu cât o faceţi mai simplu, cu atât sunteţi mai expresivi şi implicit mai interesanţi. Semnele de punctuaţie sunt ca şi pastilele de slăbit: ajută, dar nu înlocuiesc.
Foto: tetsulo.deviantart.com
1 comentariu