Aceste clişee ne dor (15): “Tu nu ştii în ce ţară trăieşti?”

Fiecare dintre noi are momente când explodează de furie: din cauza funcţionarei stupide şi acre de la poştă, care pare plătită mai degrabă să te saboteze decât să te ajute, din cauza chelnerului cocalar, care se comportă ca un vechil pe o plantaţie, din cauza trenului Cluj – Bucureşti, care e încă în lanul de grâne la 10 dimineaţa, deşi ora oficială a sosirii în însorita capitală era 7:30 şi aşa mai departe.
Şi cea mai instigatoare-la-omor-calificat reacţie pe care o pot avea interlocutorii este: „Da’ la ce te aştepţi, trăim în România!”
„Trăim în România” pentru că nu ne opunem „traiului în România”. Pentru că traiul în România, ca în orice altă ţară, e exact cum ni-l facem.
Atitudinea fundamental greşită a poporului român e resemnarea mioritică. „Lasă-l taică, aşa e în România! Lasă-l să rămână prost, ţopârlan, nesimţit, şi să scape cu impresia că merge şi aşa. Că trăim în România!”
De câte ori tu justifici o disfuncţionalitate prin „trăim în România”, faci ca starea actuală a lucrurilor să continue. „Trăim în România” te face vinovat de complicitate cu toate escrocheriile şi cu lipsa crasă de maniere pe care le scuzi cu chestia asta. “Trăim în România” legitimează şi perpetuează tot ce e insultător şi incorect. „Trăim în România” înseamnă că tu n-ai standarde şi ţie ţi-e ok oricum.
În fond, nu pot să te conving că trebuie să formulezi aşteptări pe propriii tăi bani, de la oameni care-s plătiţi să-ţi ofere nişte servicii. Nu pot şi nici nu vreau. Orice om e liber să se mulţumească cu cât de puţin şi de low-quality vrea el. Ce pot însă să-ţi cer este să nu încerci să extinzi această lipsă de standarde şi asupra mea. Tu n-ai decât să trăieşti în ce Românie vrei tu; eu trăiesc într-o Românie pe care o formez după aşteptările mele, cu vorba bună unde se poate, cu reclamaţia, unde nu merge vorba bună.
Hai să renunţăm cu toţii la resemnarea mioritică. Ce se poate întâmpla, dacă ne apărăm drepturile? Orice slujbaş obraznic are un şef; şi undeva, de jos în sus, tot vei găsi omul cu o fărâmă de discernământ, care să înţeleagă că nu se poate aşa. Şi dacă nu-l vei găsi? Boicotează compania sau instituţia, exprimă-ţi public nemulţumirea, sună la OPC, caută oameni care au avut experienţe similare.
România e fiecare dintre noi, în fiecare zi. Dacă fiecare dintre noi optează să renunţe la delăsare, la nepăsare, la indolenţă, la mârlănie, România acelei zile va fi rezultanta acţiunilor fiecăruia dintre noi. Pe scurt, faptul că trăieşti în România e relevant doar dacă vrei tu să fie.
Dar toţi oamenii de succes din România, toţi cei care muncesc din greu pentru afacerea lor, sunt din categoria celor care nu acceptă ideea de „trăit în România”. Dacă n-ai nici o speranţă de mai bine şi vegetezi doar, ca o legumă, de ce mai trăieşti?