Dacă eşti produsul unei căsnicii armonioase, cu părinţi care s-au respectat şi care au arătat grijă şi tandreţe unul faţă de celălalt până la adânci bătrâneţe, poţi să dai x din colţ, textul ăsta nu e pentru tine. Dacă, în schimb, eşti vlăstarul uneia dintre nenumăratele mariaje complet greşite de pe teritoriul patriei, în care oamenii ajungeau să se deteste din baierele sufletului, dar se răbdau chinuit, în ideea că “maică, divorţul e ruşine!”, iată un clişeu care vă va face să râdeţi.
De câte ori făceai ceva greşit, sau spuneai ceva greşit, acuza maternă era: “Eşti ….(inseraţi adjectiv)… ca taică-tu!”. În cazurile de căsătorii ok, dar în care bărbatul avea mici obiceiuri proaste, era ceva de genul: “Eşti neserios ca taică-tu!”, “Umbli desculţ ca taică-tu!”, “Uiţi să laşi farfuria în chiuvetă, ca taică-tu”, etc.
În căsătoriile-război, în care te întrebi câtă lipsă de creier au trebuit să aibă ambii parteneri, încât să procreeze, declaraţiile erau pe măsură: “Eşti leneş ca taică-tu!”, “Eşti nesimţit ca taică-tu!”, “Eşti mârlan ca taică-tu!” “Eşti prost ca taică-tu!”
Aici era partea amuzantă. Că întruparea tuturor defectelor şi relelor din acea căsnicie era în el. Niciodată, nici din greşeală, nu auzeai un “Eşti mârlan ca taică-tu şi prost ca mine!”, deşi, în multe cazuri, ar fi fost perfect justificat.
Şi exista şi a treia versiune: căsnicia război-ipocrit. În care, după ce că erai urât / prost / nemernic / zgârcit / slab dotat în centimetri ca taică-tu, maică-ta declara: “Eu nu-i influenţez pe copii, îi învăţ să-şi respecte tatăl. Nu-l vorbesc de rău niciodată!” Uăhăhă!
Cum poţi contracara clişeul? “Da, mă, sunt ca taică-miu. Sunt haios ca tata, sunt boem ca tata, sunt simpatic şi prietenos cu oamenii, ca tata. Când ies pe o terasă la o bere, lumea vine cu plăcere la masa mea, ca şi la tata. Tata e un tip foarte ok, câtă vreme nu încerci să te măriţi cu el sau nu depinzi financiar de el. Data viitoare când mă întrebi când mă însor / mărit şi când îţi fac o droaie de nepoţi, adu-ţi aminte că sunt ca taică-miu!”