Ăsta e, într-adevăr, unul dintre marile clişee ale românului de rând, cu atitudinea lui superioară de spărgător de seminţe calificat. “Dom’le, presa habar n-are de nimic, toţi e nişte verze, nevastă, ţine ziarul ăsta să speli geamurile, l-am luat să mă uit la chiloţii şi silicoanele lu’ (insert nume de asistentă TV.)”
Realitatea e una singură, antipatică şi tranşantă: avem presa pe care alegem să o cumpărăm.
“Nuuuu. De ce se închide Dilemateca!!? De ce se închide TVR Cultural!?” boceşte comentatorul pe wallurile respectivelor posturi şi publicaţii. Iar dacă îl întrebi: “Când ai cumpărat ultima oară Dilemateca?” se uită bovin la tine şi dă din umeri.
Fraţi români, ziarele quality nu sunt finanţate dintr-o vistierie aparte a raiului, de către un sobor de heruvimi şi serafimi însărcinaţi cu perpetuarea binelui pe pământ. Nu vine Dumnezeu să le recompenseze binele cu o ploaie de mană cerească. Ziarele quality au şi ele de plătit chirie pe sediu, lumină, internet, salarii, impozite, etc. Ce presupune asta? Asta presupune să vă deplasaţi ilustra persoană până la cel mai apropiat chioşc şi să le cumpăraţi. Să legitimaţi existenţa lor pe piaţă prin interes.
” Faptul că te citesc online şi moca îţi foloseşte, pentru că ai un om care îţi apreciază munca.” (Român care crede că presa de c***t.)
Dragă române, faptul că mă apreciezi fără să cumperi ceea ce fac e, din punctul meu de vedere, egal cu înjurătura cea mai scabroasă a celui mai detestabil hater de pe net. Nu contribui cu nimic mai mult decât el la calitatea presei. Mie, una, aprecierea nu-mi plăteşte chiria şi nici curentul pe care-l folosesc la computer să-mi scriu textele. Unica dovadă de apreciere valabilă faţă de munca mea de jurnalist este să cumperi revista TABU.
Încă e de lucrat la comportamentul de consumator de cultură şi artă al românului. Încă trebuie să muncim cu noi înşine să înţelegem că, de câte ori cumpărăm un tabloid multicolor şi nu Dilema Veche, de câte ori alegem să dăm click pe o ştire numită în limbaj specializat “proptitor de silicoane” şi nu pe un reportaj complex despre un anumit aspect social sau cultural, contribuim activ la clişeul nostru preferat: “Presa e de căcat”.
Starea presei, în orice ţară, e reflectarea vie a gusturilor şi preferinţelor voastre. E oglinda nivelului vostru cultural şi a lucrurilor în care optaţi să investiţi. Presa e de c***t? Ia aruncaţi o privire în oglindă! (Apoi faceţi-vă repede o poză cu un smartphone. :D).