Zilele trecute, pe Facebook se sharuia intens un viral cu care doamnele erau toate de acord, spre deosebire de domni care aveau remarci de genul “Aşa păţeşti când eşti prea pasional”. Viralul e acesta, şi dacă vă e lene să daţi click pe link, vi-l rezum eu: doi se sărută şi se frământă intens pe cale manuală, până în punctul în care el îi rupe rochiţa – iar în clipa aia, femeia se transformă în Terminator 3 şi-l bate pe ratat de-i sună apa-n cap, îl bagă-n groapă şi-i cântă “Veşnica lui pomenire”.
Nu, domnilor, nu e vorba de pasiune, nici de alinierea zodiilor, nici de direcţia de bătaie a vântului. E vorba de HAINE.
Ca să fac o comparaţie cu ceva de care vă pasă: imaginaţi-vă că o sărutaţi pasional pe una care geme extatic şi, exact în pragul intromisiunii, se ridică, urinează pe gadgetul vostru preferat, apoi continuă să se frece de voi de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Sau se ridică, vă varsă cele cinci boxuri de bere din frigider, apoi continuă mozolul. E, cum ar spune deontologul nostru de pe copertă, Bianca Drăguşanu, “lezare adusă onoarei şi demnităţii persoanei”.
Mai ales când nu sunteţi partenerul stabil, ci doar obiectul unui sex ocazional, respectiv al unuia de răzbunare, trebuie să mai ţineţi cont de ceva: femeia aia are o relaţie mult mai intimă şi mai personală cu rochia respectivă, decât cu voi. A ales-o după ce a probat tot magazinul, a simţit fluturi în stomac de cum a văzut-o prima oară, a savurat fiecare atingere, a îmbrăcat-o sfios, lăsând rochia să-i mângâie lin fiecare centimetru de piele până când a simţit comuniunea perfectă. De atunci, o spală cu grijă, numai conform prescripţiilor de pe etichetă, foloseşte cel mai delicat balsam şi doarme cu ea sub pernă. Rochia aia îi ştie toate secretele, a fost martoră la cele mai fericite evenimente din viaţa ei şi foşneşte complice în dulap de câte ori Neti Sandu zice de bine la horoscop. Şi acum, vii tu şi o rupi? Păi nu meriţi ucis cu pietre?
Să exemplificăm, luând o poză random.
Bluza asta e cu broderii, am luat-o dintr-un magazin de chestii cu broderii etno-gen şi am dat pe ea 285 de lei. Nu pentru broderii, ci pentru că puţine lucruri stau pe bustul meu ca bluza asta. Decolteul se opreşte exact în punctul unde lucrurile devin interesante, iar materialul mulat te face să pari Pamela Anderson. Rupe-o şi te-am umplut de sânge. Blugii scurţi i-am luat cu 15 lei din piaţă. Sunt printre puţinii tăiaţi în aşa fel încât să mascheze şolduri late, şi să pună evidenţa pe lungimea picioarelor. Rupe-i şi te calc pe cap cu pantofi Mihai Albu. Valabi pentru toată garderoba mea.
Nemaivorbind că opt români din zece, dacă rup o rochie, sau orice altceva, nici n-au bunul simţ de a se revanşa înlocuind obiectul rupt cu ceva similar. Deşi ar trebui s-o facă cumva de la sine, fără să spună femeia nimic. Nimic nu e mai pussy-blocking decât un nemernic zgârcit, care îţi sfâşie un articol de îmbrăcăminte la care ţii, apoi se face că plouă. E genul de om care ar merita bătut de racheţi.
Iar restul de doi cumpără ceva care nu e câtuşi de puţin pe măsurile tale şi pe care nu l-ai purta nici dacă ar ploua cu acid sulfuric. Pentru că bărbaţii, se ştie, nu văd în culori, nu au simţul măsurii şi nici pe acela al măsurilor, şi se îmbracă cu furca.
Cel mai simplu e, privind problema din toate unghiurile, să te porţi delicat cu hainele fetei. Vrei să fii animal în pat? Superb! Demonstreaz-o trăgând fata de păr, inventând poziţii pe care nu le-a încercat până atunci, ba chiar prin ritmul şi viteza penetrării. Foloseşte cu încredere cătuşe, lanţuri şi ce jucării vrei tu. Dar NU aduce prejudicii vestimentaţiei, că dacă o faci, o să ai necazuri. Tocmai fac acum un clan mafiot care, la apelurile doamnelor, să prindă nemernici care au distrus haine, să-i bată până la sânge şi să-i oblige să plătească pagube. Îi zic Ţoala Nostra.
Foto: popscreen.com, Vlad Bîrdu,
1 comentariu