“Dumnezeule, nu suport fasolea!” “Tu faci mofturi, iar copiii săraci din Africa n-au ce să mănânce!” “Pffff, iar mi-ai cumpărat un trening roz cu paiete? E absolut oribil!” “”Tu faci nazuri, dar copiii săraci din Africa s-ar îmbrăca în el într-o secundă”.
Dincolo de faptul că e cel mai uşor de combătut argument din univers: “Superb, dă-le-o lor!”, argumentul copiilor săraci din Africa nu aduce nimic util, pentru nici unul dintre interlocutori şi nici pentru obiectul discuţiei în sine.
A) Dacă o acţiune / mâncare / articol vestimentar / orice altceva e bun pentru tine, ar trebui să existe minim UN argument care să se refere strict la el.
“Da, mâncarea asta arată nasol, dar duduie literalmente de vitamine!” “Da, treningul ăsta e urât cu spume, dar e bumbac şi poţi face sport în el, când te antrenezi acasă.”
Când nu găseşti nici o calitate intrinsecă a unui anumit obiect, sau a unei anumite acţiuni, şi unicul pretext pe care-l poţi aduce în favoarea lui e că nişte fiinţe aflate la limita dintre viaţă şi moarte, fără apă curentă şi vaccinuri, l-ar lua fără să stea pe gânduri, înseamnă, în fond, că eşti şi tu de acord că obiectul pe care-l oferi e absolut odios.
B) “Copiii săraci din Africa” e o formă de a ignora nevoile şi gusturile celuilalt
E greu pentru unii dintre noi să înţelegem că făpturile diferite au nevoi diferite. E obositor să fim atenţi la cel de lângă noi şi e mai uşor să-i retezăm din start dreptul la plăceri de sine stătătoare. Cum? Modul cel mai simplu e să-l facem să se simtă prost cu sine însuşi. Şi cum izbutim asta? Îi aducem în faţa ochilor minţii imagini cu foametea globală, celebra poză cu fetiţa pe moarte şi vulturul şi eventual imagini cu o mamă rromă muribundă de foame cu zece puradei agăţaţi de fustă.
Eu, una, refuz să mă simt vinovată pentru copiii săraci din Africa, Bora Bora sau Ţăndărei, dintr-un motiv simplu: dacă adulţii ăia ştiau că n-au resurse să-i întreţină, puteau alege, foarte simplu, să nu-i facă. OK, n-avem toţi bani de prezervative; dar şi cea mai rudimentară ţărancă ştie de metoda “scoaterii afară”.
C) Comparaţia cu “copiii săraci din Africa” e o insultă
Dacă tu, locuitor al unei ţări de bine de rău dotate cu toate cele necesare, te compari doar cu cei mai săraci şi mai lipsiţi de opţiuni oameni de pe planetă, înseamnă că trăieşti degeaba şi meriţi aruncat de pe o stâncă, să nu-i fii povară nimănui.
Dacă altcineva te compară cu copiii săraci din Africa, îţi transmite printre rânduri exact aceeaşi informaţie: că trăieşti degeaba şi că meriţi aruncat de pe o stâncă, să nu-i fii povară nimănui.
Însăşi autoconsolarea cu “ok, e nasol, dar copiilor săraci din Africa le-ar plăcea” sugerează o delăsare şi o incapacitate de a urni lucrurile care ar merita introduse în Codul Penal. “Cetăţene Ion Popescu, te faci vinovat de infracţiunea de nespălare într-o ţară cu apă curentă, pe bază de argumentul copiilor săraci din Africa? Zece luni cu executare!”
D) E foarte simplu să ne lăsăm toţi de muncă şi să ne facem copii săraci din Africa.
Presupun că dacă argumentul ăsta, al copiilor săraci din Africa, ar fi interzis de lege, nu i-ar mai rămâne nimănui nici o scuză pentru a se mulţumi cu condiţia de trântor.
1 comentariu