A început un nou an. Ca de obicei, salutăm noul început cu toată energia şi speranţa… ok, epuizaţi de atâta băut şi bântuit baruri, dar hotărâţi să facem ceva nou şi frumos cu vieţile noastre. Cel puţin unii. Alţii ştim din start că nu faci nimic din România şi că asta-i situaţia, de aceea vom continua să ne văicărim că e o ţară de căcat, că bunica / femeile / bărbaţii / vecinii / şamd., că e comunism şi, cu toate astea, nu vom face nimic să schimbăm ce ne nemulţumeşte. Sună familiar?
De câte ori aud un om văicărindu-se a treia oară de fix aceeaşi tâmpenie – bine, bolile incurabile nu se pun! – îmi vine să-i ard o palmă de să-i sară măselele. Unu, pentru că văicăreala e o transmisiune de energie negativă de care nu am nici un chef. Doi, pentru că dacă ai identificat problema care te deranjează şi în continuare nu faci nimic s-o rezolvi, ci doar te vaieţi, meriţi un cazan special în iad.
Una peste alta, oricât de mult aş detesta etichetările, trebuie să spun asta: există două categorii mari de oameni: ăia care vor să facă lucruri şi resemnaţii congenitali.
Ăla care vrea să facă un lucru îşi asumă: că va întâmpina obstacole, că o grămadă de lume îi va pune beţe-n roate, că unii le vor promite marea cu sarea şi nu le vor oferi nici măcar piperul, că vor apărea probleme mai complicate decât te-ai fi putut aştepta în cele mai hardcore coşmaruri şi că nimic nu merge ca uns, iar dacă merge, să noteze cu grijă numele lubrifiantului, să mai ia un flacon.
Iar când tu îţi baţi capul să duci şaptezeci de mii de chestii deodată, şi vine un resemnat care nu face nimic cu viaţa lui, să-ţi spună că nu faci nimic în România, şi că e normal că nu faci nimic, simţi nevoia să-i vezi sângele decorându-ţi pereţii ca ornament.
Da, frate, TU nu faci nimic. Tu şi alte câteva milioane de români o ardeţi inutil şi penibil, ca nişte lepre leneşe, şi acuzaţi comunismul, ţara, viaţa, orice altceva, în loc să vă asumaţi că e vorba strict de lene personală. În fond, există un motiv pentru care Bucureştiul e plin de chinezi, arabi şi italieni. Oamenii ăia mulţi n-au venit în ţara noastră pentru mămăligă şi transhumanţă deal – vale. Au venit pentru că au găsit un climat de afaceri prielnic şi au găsit un mod de a face bani aici.
Nu zic, e mult mai uşor să te trezeşti la 11.00, cum am făcut eu azi, într-o formă vagă de mahmureală, şi să zici că patria, poporul şi situaţia sunt de vină. E mai greu să te trezeşti la şapte şi să pui mâna la treabă, cum face Guang Hong din “Dragonul Roşu”, care, până la ora asta, a vândut blugi de minim 3000 lei. Iar situaţia e exact cum ne-o facem. Dacă ocupaţia ta preferată e frecatul mentei, situaţia ta ar fi identică în toate ţările universului. Poate ar diferi doar cuantumul ajutorului de şomaj.
Foto: Warner Bros.
2 comentarii