Tabu
LIFESTYLESlider

Activitățile culturale și artistice te ajută să trăiești mai mult, spun cercetătorii

Activitățile culturale, precum vizitarea muzeelor, a galeriilor de artă sau vizionarea unei piese de teatru ne pot ajuta să avem o viață mai lungă, sugerează noi cercetări. Studiul, publicat miercuri în BMJ (British Medical Journal), arată că activitățile culturale practicate la fiecare câteva luni au scăzut riscul de a muri mai devreme cu până la 31%.

Oamenii de știință au descoperit că de aceste beneficii s-au bucurat și persoanele care mergeau la muzeu sau la teatru doar o dată sau de două ori pe an, în rândul lor identificându-se un risc redus de a muri prematur cu 14%, comparativ cu cei care nu s-au angajat niciodată în activități culturale și artistice. Oamenii de știință au luat în considerare factori precum starea civilă, locul de muncă, veniturl, educația și grupul de prieteni. Pentru studiu, cercetătorii de la University College London au fost selectați 6.710 de persoane, peste 50 de ani, care au fost rugați să răspundă la o serie de întrebări printre care să enumeze cât de des au luat parte la activități artistice. Vârsta medie a respondenților a fost de 66 de ani, iar grupul a fost format din 54% femei.

„În timp ce alte comportamente precum fumatul, alcoolul și lipsa exercițiilor fizice sunt, fără îndoială, predictori mai mari ai mortalității, activitățile culturale de petrecere a timpului liber despre care oamenii cred că nu au legătură cu sănătatea aduc numeroase beneficii”, a spus profesorul Daisy Fancourt, autor al studiului. Cât de des a fost angajat un individ în activități culturale, care au inclus și expoziții, concerte și operă, dar nu cinema, a fost măsurat la începutul studiului între 2004 și 2005. Participanții au fost apoi urmăriți în medie timp de 12 ani, timp în care au fost înregistrate decesele folosind date de la Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS).

OMS susține că activitățile culturale și artistice au efecte benefice asupra sănătății fizice și psihice. De exemplu, muzica și interpretarea vocală s-au dovedit a fi utile în îmbunătățirea atenției și memoriei în cazul persoanelor suferind de demență. muzica poate fi utilă în controlarea nivelului de glucoză din sânge în timpul unor situații stresante sau obișnuite, în cazul persoanelor care suferă de diabet, dar și al celor care nu au fost diagnosticate cu acestă boală.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a ratat Alexandra Ungureanu de două ori să ajungă mireasă

Tabu Tabu

Andreea Mantea, la cutite cu mama lui Stefan Stan! “M-a injurat si m-a blestemat!”

Studiu: Roboții ar putea prelua peste 20 de milioane de joburi până în 2030

Andreea Damian

CRIZA ENERGETICĂ. Cele mai bune calorifere cu consum redus din 2022

Andreea Damian

Kate Hudson vrea să-și crească fiica fără să țină cont de gen

Andreea Damian

Mesajele bizare postate de Elena, soţia lui CRBL, înainte de anunţul divorţului

Andreea Damian

Scrie un comentariu